De ieri, 22 februarie 2022, potrivit unei informări a consilierului personal al primarului, dr.Andrei Aron, situaţia de la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Câmpulung a revenit la normal, prin încetarea detaşării medicului Daniela Prunoiu la Spitalul Judeţean. „Garda la domiciliu este restabilită şi s-au reluat toate intervenţiile urgente. Iar activitatea chirurgicală a fost reluată la capacitatea normală a spitalului.”, a transmis sfătuitorul primăriţei Elena Lasconi în chestiuni de sănătate publică. Mai mult, de luna trecută, instituţia sanitară câmpulungeană a angajat un medic anestezist, în urma concursului ţinut în ianuarie. Acesta este dr. Bogdan Jugănaru, din Galaţi, care lucrează deja în spital, dar nu poate efectua serviciul de gardă, motivul constituindu-l lipsa certificatului de specialist. În această perioadă, medicul cel nou se află într-un concediu de câteva zile, deoarece i-a născut soţia.
- Prefectul a recunoscut că au existat „unele mici disfuncţionalităţi”
Încetarea detaşării la Piteşti a medicului ATI Daniela Prunoiu fusese anunţată de prefectul Radu Perianu săptămâna trecută. „Această detaşare încetează pe data de 22 februarie şi medicul va reveni la spital, unde îşi are activitatea curentă. În perioada în care acest medic a fost detaşat, legat şi de faptul că ne-am aflat în plin val 5 al pandemiei, Spitalul Câmpulung a avut unele mici disfuncţionalităţi. Mai era un medic ATI, dar şi acesta a trebuit să stea în izolare o perioadă şi au existat unele disfuncţionalităţi, nu ascund acest lucru. Şi acest medic, ca mulţi alţii din Spitalul Câmpulung. Tot în această perioadă, au existat pacienţi care ar fi avut nevoie de un medic ATI. Toţi pacienţii care au avut nevoie de o astfel de asistenţă medicală au fost trataţi la Spitalul Judeţean Piteşti. Prin urmare, cred eu, o situaţie de criză, o situaţie dificilă a fost rezolvată, nu ştiu dacă în cel mai fericit mod, dar cert este că nimeni nu a avut de suferit. Poate doar confortul unora.”, a precizat prefectul Radu Perianu.
Luna trecută, decizia de detaşare a medicului Daniela Prunoiu la Piteşti, în condiţiile în care colegul ei, Sorin Moşteanu, s-a aflat într-o perioadă de izolare din motiv de Covid, a stârnit un conflict în regulă între autorităţile locale şi cele judeţene. Conflict cu conotaţii politice, din păcate, pentru pacienţii musceleni, care numai de râca politicienilor nu aveau nevoie!
Atunci, cei de la Câmpulung au reclamat că Spitalul Municipal Câmpulung a fost blocat prin imposibilitatea legală de a organiza linia de gardă la domiciliu ATI, din cauza detaşării unuia dintre cei doi anestezişti. „E.M.”