Aproape că nu există artist în Argeş, cântăreţ ori dansator, care să nu aibă ceva de îmbrăcat sau de încălţat lucrat de Mariea Plopeanu, Oriţa, din Coşeşti, care lucrează port popular şi astăzi, la cei 77 de ani, pe care îi va împlini pe 28 ianuarie. În muzee cu specific popular din Argeş şi Bucureşti se găsesc veşmintele şi obiectele decorative ieşite din mâinile artizanului din Coşeşti, care este căutată şi de mulţi români dezrădăcinaţi de ţara lor şi stabiliţi în străinătate. Cumpărând o ie sau chiar vestimentaţia completă, românii din afară îşi alină dorul de casă, dar se şi mândresc cu frumuseţile din locul de baştină. Însăşi creatoarea lor a cutreierat România în lung şi-n lat, la târgurile tradiţionale, şi vreo zece ţări, în care a dus costumul muscelean. A lucrat şi pentru artişti consacraţi precum Aneta Stan, Grigore Leşe şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, iar Gavril Prunoiu a comandat hainele pentru grupul folcloric coordonat de el, din cap până în picioare. Asta pentru că Mariea Plopeanu confecţionează tot ce include ţinuta populară, de la căciulă ori pălărie, până la opinci.
- Marele sportiv Ivan Patzaichin a venit la Leiceşti – Coşeşti datorită fiicei care făcea caiac-canoe
Claudia Mariana Filipescu, realizatoarea emisiunii „Medalion artistic”, s-a împrietenit cu meşterul popular Mariea Plopeanu în momentul în care s-a dus la ea, ca să achiziţioneze fota purtată în momentul interviului acordat de invitata sa nu cu mult timp în urmă. „M-au fascinat culorile şi modelul – mărturisea gazda dialogului cu încântătoarea sa invitată – şi, când m-a invitat să-i vizitez muzeul din căsuţa bătrânească, tradiţională, m-a încântat cu tot ce avea strâns acolo.”
Mariea Plopeanu s-a născut în satul Leiceşti, comuna Leiceşti, pe atunci, astăzi Coşeşti, pe Valea Râului Doamnei. „Acolo am copilărit, acolo am învăţat să lucrez. Am avut o mamă mai mult decât o profesoară, care, de mic copil, îmi spunea: „Mai lasă joaca şi vino de învaţă să lucrezi!” La şapte ani , mi-a pus acul în mână. Când am crescut, nu m-a lăsat să ies la horă. „Dacă meriţi!”, mi-a spus. Abia la 15 ani am ieşit la horă”, după ce şi-a cusut singură o ie pe când avea 14 ani. „Atunci am meritat să ies la horă.”, îşi aminteşte Mariea Plopeanu momentul în care munca în credinţă i-a asigurat prima bucurie împărţită cu ceilalţi tineri din sat, după obicei. Lucrează până în ziua de astăzi, considerând cusutul iilor cel mai sfânt lucru. Sub presiunea timpului de execuţie a unei comenzi, coase şi noaptea.
Oriţa, cum îi spun apropiaţii, se trage dintr-o familie cu trei copii. Fratele desena şi cele două surori coseau. Preocupările deprinse din copilărie nu se limitează la cusut, ci includ şi ţesutul şi torsul lânii. Căsătorită în 1967, Mariea a născut cinci copii, dintre care patru fete. „Mi-a luat-o Dumnezeu pe cea mică şi după ea mi-a dat un băiat. Mi-am dorit foarte mult să am şi eu băiat. Prima fată a lucrat 37 de ani la uzina de la Colibaşi. A doua a fost sportivă de caiac-canoe, din 1980 până în 1989. L-am făcut pe domnul Patzaichin să vină şi acasă la Leiceşti! Şi m-am întâlnit cu dânsul în 2017, la Muzeul Satului, când a fost făcut „Cetăţean de Onoare”… era cu doamna principesă Margareta. Atunci am dat mâna şi cu doamna principesă.”, îşi aminteşte aceasta cu plăcere.
- A făcut parte din proiectul jurnalistei BBC Aura Woodward, cea care a lucrat direct cu Prinţul Charles
Întrucât povestea a ajuns la Familia Regală a României, Mariea Plopeanu a depănat un episod inedit legat de o apropiată a actualului rege al Marii Britanii. „Am fost trimisă de Consiliul Judeţean la Viscri, în Transilvania, la conacul Prinţului Charles. Au venit în România profesori englezi, care au studiat cultura noastră, cu intenţia de a ne preda nouă, româncelor – eram douăsprezece doamne din douăsprezece judeţe ale României -, cum să creăm modele prin geometrie. Eu n-am înţeles engleza, că n-am învăţat. Am învăţat rusă la şcoală. Prima zi, când am văzut trusa de geometrie, am zis: Doamne, dar ce să fac eu cu ea?! Că eu n-am mai făcut geometrie din clasa a VII-a?! Sunt ultima promoţie cu şapte clase. În timpul nopţii, m-am îmbolnăvit de supărare, că nu înţelegeam ce spun. M-am dus la doamna translatoare, am luat-o de mânuţă şi i-am spus: „Vă rog frumos, traduceţi-mi în româneşte, că eu nu ştiu engleză. Dacă nu, plec acasă.” „Doamna Mariea – îmi zice – aveţi puţinică răbdare, că vin şi lucrez cu dumneavoastră separat.” La masa de lucru, una dintre colege îmi spune: „Ştiţi pe cine aţi luat de mână?” „Dacă îmi spuneţi, ştiu.” „Pe doamna Aura Woodward, cea mai deşteaptă ziaristă româncă la BBC.” A venit şi mi-a tradus… mi-a făcut cercuri, triunghiuri… dar ce floare să pun eu în geometrie? A luat o floare dintr-o vază şi mi-a spus să o aşez în desenul pe care l-am făcut. Atunci, parcă mi s-a luat un văl de pe creier. „Spuneţi, domniţă scumpă, aşa, că eu făceam lucru manual, în urma acului, coseam, când eram la şcoala primară.” Am desfăcut geamantanul şi am scos operele noastre de artă. Am două costume de ginere şi mireasă, unul din 1918, altul din 1945, unul de la Unire, altul de la eliberarea României. „Nu sunt lucrate manual, ci la maşină.”, mi-a spus. Le-am întors mânecile pe dos, ca să se vadă că sunt lucrate manual. Profesorii s-au ridicat şi au spus: „Noi nu putem să facem ce faceţi voi, româncele.”, a povestit Mariea Plopeanu despre experienţa sa cu jurnalistul BBC Aura Woodward, iniţiatoarea proiectului cultural de la Viscri.
- În muzeul său se găsesc două ii şi un costum care au aparţinut Elisei Brătianu
Muzeul Mariei Plopeanu de la Leiceşti grupează 150 de costume. Cum a început să adune port popular este altă istorisire. „Am luat-o de la Nucşoara în jos, din casă în casă. Ideea a fost a doamnei Luminiţa Pally (n.r. fostul director al Muzeului Goleşti). Când am fost pentru atestat, mi-a spus: „Îţi dau atestatul. Să fii colecţionar, dar să porţi costumul popular cu mândrie şi să-l prezinţi pe Valea Râului Doamnei.” Aşa a devenit o pasiune, cu toate că îmi era drag şi lucrul. Am fost şi în Bulgaria cu costumele populare. Acum câţiva ani, am fost invitată la Parlament şi acolo am luat locul I pe judeţul Argeş, România şi Uniunea Europeană. Am fost propusă pentru Paris, Londra, Roma. Nu am putut să ajung, pentru că am căzut de pe scară.”, afirma Mariea Plopeanu.
Colecţia sa include un costum provenind din familia Goleştilor. O colegă meşter popular a întâmpinat o problemă de sănătate şi, ca să poată să susţină investigaţiile necesare, i l-a vândut Mariei Plopeanu. „Mai am acasă două ii din colecţia doamnei Elise Brătianu, tot de la această doamnă Aurelia Iacobescu, din Ştefăneşti. Am avut un costum de la Regina Maria. Una dintre mătuşi, sora bunicului din partea mamei, a trăit 101 ani. Avea peste 90 de ani şi încă se urca în pod, ca să dea mâncare la vacă. Dar nu mai putea s-o mulgă. „Haide tu, mamă, de mă ajută!”, mă ruga. Închideam magazinul – am avut magazinul aproape de dânsa – şi mă duceam să-i mulg vaca. Când a împlinit 100 de ani, au venit copiii ca să o sărbătorească. Au fost şi de la Consiliul Judeţean, şi doamna primar Elisabeta Tudose şi ea a zis: „Aţi venit voi, dar, când am nevoie, nu voi sunteţi lângă mine. Mi-o aduceţi pe Oriţa. Ea stă în fiecare zi lângă mine.” Atunci, mi-a dăruit costumul de la Regina Maria. Ca să pot să merg mai departe… a venit un domn profesor de la Câmpulung şi, când l-a văzut, n-a mai vrut să plece din muzeu. Recunosc că eu nu-i ştiam atât de bine valoarea. I l-am dat fără niciun ban, doar în baza unui număr de telefon. Vreo două săptămâni n-a mai dat niciun semn. Atunci, aproape am albit. Mi-am dat seama de valoarea costumului. Fata dânsului a studiat cultura noastră în America. A aşteptat să vină fata, care l-a evaluat şi, când s-a convins că este adevărat ce i-am spus, a venit cu o mie de euro. A zis: „Costa două mii de euro, dar îţi dau una.” Astfel, Mariea Plopeanu a acceptat oferta şi a pierdut un costum nepreţuit.
Este de aflat şi cum a ajuns costumul reginei la mătuşa care l-a păstrat până la vârsta de 100 de ani. „Mătuşa a fost elevă la Câmpulung, la Pedagogic, pe timpul Reginei Maria. La o vizită a acesteia, toate fetele erau îmbrăcate în costum popular, numai dânsa nu. Era o fată frumoasă, zveltă şi, dintre toate fetele, regina a observat-o. A chemat-o la caleaşcă şi a întrebat-o de ce nu are costum. „Suntem fraţi mulţi, cinci.”, i-a spus. Atunci, a chemat-o la dânsa şi i-a dat un costum popular. Culoarea preferată a Reginei Maria era turcoazul. Atât am suferit după culoarea aceasta şi norocul meu a fost că am găsit un costum la o mamă preoteasă… mi l-a oferit cineva contra-cost.”, a spus Mariea Plopeanu.
- „Cineva de la Parlamentul European a plecat din muzeul meu așa cum i-am lucrat, de la opincă până la căciulă…”
Foarte mulţi artişti din judeţ sunt îmbrăcați de Mariea Plopeanu. „Cu grupul vocal care a fost condus de domnul Gavril Prunoiu ne-am întâlnit la Golești, la festival. Eu costumul îl iau de la opincă până la pălărie sau căciulă. A venit cu tot grupul acasă – căci trebuia să le iau măsuri – și le-am lucrat și veste, și pantaloni, parte din dumnealor, și cămăși, și betele. Am lucrat și cu „Marama Musceleană”. Pentru toate grupurile de dansatori de la Mioveni, de la Centrul Cultural, costumele acelea albastre, maramele, totul, de jos până sus, le-am dus cu aceste mânuțe. Cula de la Racovița, partea de sus, este îmbrăcată tot de mine: pat, macat pe pat, preșurile de pe jos. Mai am la Muzeul Satului de la București, la Muzeul Golești. A venit doamna Luminița Pally și a luat dumneaei ce i-a plăcut, peste douăzeci de costume populare. Am și la Topoloveni. Apoi foarte mulți români plecați din țară. Îmi spunea un bărbat: „Doamnă, mâine va flutura cămașa românească în America, la New York!” Au venit români din Grecia, din Germania, din Franța. Am avut o verișoară doctor, care și-a căsătorit fata și i-a făcut nunta la Paris. A zis: „Dă-mi un costum, de la cap până la picioare, să le arăt francezilor cine sunt românii. Cineva de la Parlamentul European a plecat din muzeul meu așa cum i-am lucrat, de la opincă până la căciulă… căciula o lăsase țuguiată. La Paris, din metrou m-a sunat domnul John, care era îmbrăcat în costum, cu opinci, și francezii se uitau mirați și admirativ la el.”, a continuat povestirea acesteia.
Îndrăgita interpretă Aneta Stan s-a numărat printre clienţii săi. „Doamna Aneta Stan a cântat pe scenă la Muzeul Satului. De obicei, eu cântam, dar și chiuiam. Am chiuit, pentru că mi-a plăcut foarte tare cum cânta. După ce și-a terminat programul, a venit și m-a căutat. Eu tocmai mâncam, era ora mesei. Mâncam din fugă. A stat cu mine și am mâncat amândouă, cu mânuța, căci nu aveam furculițe. După aceea mi-a trimis prin Poștă ia pe care o îmbracă la evenimentele speciale, o ie albastră, țesută la război. Eu din gherbe am cusut-o în cruci. Acea ie, cu poale cu tot, este lucrată tot de mine. ŞI domnul Grigore Leșe a venit. „Chiar dacă nu este portul meu din zona mea, dar tot cumpăr ceva de la tine.” „Ce doriți?” „O pălărie.” „Da, dar nu au borurile largi.” „Știu că e de la tine.” Cu domnul Ovidiu Lipan Țăndărică ne-am tocmit o jumătate de oră. Nu a fost vorba de preț, dânsul a văzut că eu mai și glumesc și a intrat în joc.”, sunt amintiri plăcute ale doamnei Oriţa despre oamenii care au plecat cu câte ceva din atelierul său.
- În timpul revoluţiei, şi-a salvat fata canotoare, ţinută, împreună cu colegii sportivi, închisă sub tribunele stadionului
Aşezăm în partea finală a articolului momentele dramatice trăite de Mariea Plopeanu în urmă cu 36 de ani, la revoluţie. „Pe 16 decembrie 1989 eram la Timișoara. Prima revoluție am prins-o la Timișoara. Norocul meu a fost că am mers de foarte multe ori la Timișoara și nu am mai venit spre Sibiu sau Craiova, am luat-o pe Oravița, pe la Paralela 45 Bozovici, am ieșit la Anina. Am venit de acolo, când am ajuns acasă și am văzut la televizor ce se întâmplă, știind că fata mea este la Dinamo la București, am luat băiatul cu mine. Nu avea decât zece ani și l-am luat cu mine la București, să iau fata. Șase zile am stat în București și nu puteam să ajung de pe Calea Victoriei până pe Ștefan cel Mare să-mi salvez fata. Am ajuns până la urmă acolo… am avut mare noroc. La “Romarta Copiilor” erau trei soldați, care au fost împușcați și toți au venit în cap. Când am văzut, am căzut în genunchi. M-a ridicat o femeie, altfel mă călcau tancurile. Am traversat strada și am ajuns pe Ștefan cel Mare. Când am ajuns, domnul Patzaichin era la poartă. Dar lacătele cât pumnul! Nu-mi dădeau voie să intru. A venit domnul director de la Dinamo și a intrat. L-am împins din spate și am intrat cu forţa. Sportivii erau băgați sub tribunele stadionului. Acolo îi țineau pe sportivi, le aruncau o pâine pe zi. Fostul regim a vrut să-i înarmeze pe sportivi. Și sportivii au spus: Ce facem? În cine tragem? Ei au refuzat și i-au închis acolo. Noaptea îi luau pe sportivi, îi duceau la Spitalul de Urgență, unde li se lua sânge. Când am ajuns la fată, erau sportivii vineți la față. Le luau sânge și mâncare nu. Am salvat cinci fete și doi băieți și am coborât pe brânci la metrou. Că s-a tras asupra noastră. Când am intrat în curtea lui Dinamo, a trecut glonțul printre mine și domnul director și s-a oprit în spătarul scaunului.”
Întrebată ce s-a întâmplat cu ceilalți sportivi, Mariea Plopeanu a făcut un gest năucitor, din care reieșea că au fost împușcați de cei care trăgeau. „Fata a fost foarte afectată. Am luat-o acasă și, două săptămâni, am făcut cu schimbul cu soțul, ca s-o păzim. Spunea: Nu sunt lașă, colegii mei mor și eu să stau acasă? Voia să plece înapoi. Până la urmă, tot a plecat și a dus dosarul s-o angajeze la Poliția Capitalei. Atunci au venit minerii și a scăpat ca prin urechile acului. A treia revoluție am prins-o în 1996, în Zemun, în Iugoslavia. Am alergat în zece țări, ca să cresc copiii și să-i țin în școli. Comerțul liber, negustoria pe românește, ca să pot să mă descurc.”, a povestit Mariea Plopeanu.
- „Am cules ce-a fost bun de la omul mai deștept decât mine”
Mariea Plopeanu are şi câteva zeci de icoane. Cea mai veche, din 1906, a primit-o de la bunica nurorii ei, în vârstă de 94 de ani în momentul interviului. Are încă două icoane comparabile ca vechime, primite de la cineva din Jugur, aduse de pe Muntele Athos. „Vine o mamă, cu bunica și un băiețel de zece ani, și el nu se uită la costume. Se uită la icoane și le numără repede. Și zice: „Mamăăă, câte icoane!” „Câte sunt?”, am întrebat, că eu nu le numărasem.” „38!” Toți copiii îmi sunt dragi și îi îmbrac. Când merg la festivaluri, vin toți în jurul meu: „Tanti Orița, ne mai ții minte?” Că am lucrat pentru multe școli. Am și predat fetițelor. Dar e mai distractiv telefonul. Nu plec de acasă fără sfânta icoană. Întotdeauna îmi este alături.”, a mai spus Mariea Plopeanu, pentru care tot ce a trăit până la anii săi a fost şi greu, dar şi frumos. „Dacă vrei cu adevărat, poți să culegi de la viață tot ce e bun. Am cules ce-a fost bun de la omul mai deștept decât mine.”, a mărturisit aceasta la final.
Fotografiile aparţin Centrului Cultural Piteşti, Consiliului Judeţean Argeş şi Muzeului Naţional Peleş