O alee din Parcul “Kretzulescu” va fi transformată într-un loc magic. Municipalitatea a achiziţionat arbori exotici, iar edilii speră ca zona să devină centrul de atracţie al zonei, mai ales că lângă este şi lacul.
Parcul “Kretzulescu” se bucură de astăzi de o acţiune specială, odată cu plantarea a şapte cireşi japonezi, care urmează să înnobileze una dintre aleile de lângă lac. Operaţiunea a debutat de dimineaţă, când angajaţii ADP au săpat gropile în care au fost introduşi arborii ornamentali, care înfloresc primăvara. Locul a fost ales să fie însorit şi în raza camerelor de luat vederi, ca arbuştilor să nu le fie rupte florile sau smulşi cu totul.
Patru dintre arbori sunt aliniaţi pe lângă gardul lacului, iar ceilalţi într-o „pastilă” verde, lângă, partea dinspre est urmând să se transforme într-un cadru pitoresc. Aleea cu cireşi japonezi ar putea deveni punct de atracţie pentru localnici şi turişti, imaginea fiind completată de lac, pe care în aceasta perioadă e o familie de raţe sălbatice care are în jur de 10 boboci.
„Pomii ornamentali sunt chiar lângă camere. M-am orientat ca locul pentru cireşi să fie însorit, în spate e lacul, o să fie o zonă de selfie, cum se caută.”, ne-a spus Bogdan Pătru, directorul ADP.
În parc urmează şi alte acţiuni de plantare, amenajare şi primenire a apei din lac.