Mesajul directorului George Radu, transmis publicului celui mai frumos spectacol şcolar dintre toate care se organizează în cursul unui an, la Câmpulung, a fost emoţie pură cap-coadă. Emoţie atât pentru vorbitor, copleşit de intensitatea momentului în care a simţit datoria de suflet de a-şi anunţa retragerea profesională, cât şi pentru auditoriul care realizează ce înseamnă plecarea unui om ca George Radu dintr-o poziţie sinonimă cu responsabilitatea totală. Căci ce altă profesie generează o obligaţie mai mare decât aceea de dascăl şi director de şcoală, direct răspunzător de viitorul sutelor de tineri care au trecut prin instituţie de-a lungul carierei sale?!
Fiind ultima ediţie a Zilei Şcolii la care George Radu a urcat pe scenă în calitate de director al Colegiului Naţional Pedagogic “Carol I”, acesta a găsit de cuviinţă, din respectul purtat colegilor şi elevilor, să le adreseze câteva gânduri de recunoştinţă pentru şansa şi onoarea de a conduce prestigioasa instituţie şcolară, cu o reputaţie istorică şi educaţională de neegalat în judeţul nostru. O şcoală cu adevărat regală, ca arhitectură şi pregătire asigurată în cadrul său, de peste un secol şi jumătate, datorită dascălilor valoroşi şi conducătorilor capabili, cărora li s-a adăugat, în mod cu totul meritoriu, George Radu.
- Un veritabil lider de şcoală de prestigiu. „La sfârşitul unei călătorii profesionale, sentimentul dominant nu este nostalgia, ci o recunoştinţă profundă şi copleşitoare”
Foarte mulţi asociază numele lui George Radu cu fermitatea şi autoritatea manifestate în deciziile sale manageriale, calităţi datorită cărora Colegiul Pedagogic „Carol I” este acolo unde este. Este greu să-i găseşti lui George Radu un succesor nu spunem de acelaşi calibru, ci care să i se apropie cât de cât, ca profesionalism, disciplină, diplomaţie, consacrare nevoilor instituţiei şi consum emoţional şi fizic pentru proiectele educaţionale şi de infrastructură şcolară reuşite în mandatele sale. Este recunoscută reputaţia acestuia de a fi condus şcoala cu „mână de fier”, aşa cum trebuie să se comporte un lider adevărat, care ţine la performanţă, imposibil de atins fără o organizare impecabilă în cadrul instituţiei.
Nu ne-am propus în acest articol să realizăm o trecere în revistă a realizărilor consistente, unele în premieră, ale directorului George Radu, care, prin muncă susţinută, a dobândit locul cuvenit în pleiada de conducători în mâinile cărora s-au aflat destinele a mii de elevi. S-ar putea ca anumite perioade din mandatele lui George Radu, în care viitorul învăţământului pedagogic era afectat de decizii neinspirate de la centru, să fi fost mai complicate decât ceea ce au trăit antecesori ai săi, care n-au avut de luptat pentru păstrarea acestei tradiţii a şcolii muscelene.
Mai multe despre contribuţia acestei personalităţi valoroase a Câmpulungului, cu incontestabile calităţi manageriale reflectate în tot ceea ce înseamnă Colegiul Pedagogic „Carol I” – de la aspectul şcolii, până la conduita cursanţilor -, vom prezenta în momentul în care se va produce oficial retragerea din activitate.
Se va întâmpla în 2026, de aceea, în ziua sărbătoririi şcolii, profesorul George Radu a simţit un îndemn lăuntric de a adresa public celor care formează a doua sa familie câteva cuvinte de gratitudine pentru colaborare.
Vă prezentăm în continuare salutul acestuia cu ocazia sărbătoririi a 158 de ani de la înfiinţarea Şcolii Normale „Carol I”, moment asociat cu anunţul privitor la noua etapă a vieţii sale, pe cale să se producă anul viitor.
„Această sărbătoare nu este doar un eveniment anual, ci o celebrare a unei istorii bogate, o recunoaştere a prezentului vibrant şi o promisiune pentru viitorul construit împreună. De-a lungul anilor, zidurile acestei şcoli, o ctitorie a Regelui Carol I, au rezonat cu visurile şi aspiraţiile a mii de tineri care au trecut prin sălile de clasă.
Emoţia mă copleşeşte astăzi, în contextul în care vine momentul desprinderii de o etapă fundamentală a vieţii, activitatea profesională. Acest liceu nu a fost doar locul de muncă, ci şi şcoala vieţii. A fost o perioadă petrecută aici ca elev, absorbind cunoştinţele şi valorile de la profesorii care mi-au insuflat dragostea pentru profesia de dascăl. Apoi a fost o revenire ca profesor, iar, mai târziu, ca director, fiind mereu conştient că trebuie să fiu un continuator al unor tradiţii, un păstrător al spiritului acestui liceu.
Există o profundă recunoştinţă pentru această călătorie. A fost un privilegiu să fiu martor al formării a nenumărate generaţii de tineri, mulţi dintre ei alegând, la rândul lor, să devină educatori şi să ducă mai departe flacăra cunoaşterii. Să-i văd pe absolvenţi devenind profesori excelenţi a fost cea mai mare satisfacţie.
Există momente în viaţă când cuvintele par prea sărace pentru a cuprinde o viaţă întreagă de experienţă, pasiune şi dăruire. Astăzi, în faţa dumneavoastră, la sfârşitul unei călătorii profesionale, sentimentul dominant nu este nostalgia, ci o recunoştinţă profundă şi copleşitoare. În primul rând, mulţumesc familiei mele. Vă mulţumesc pentru sprijinul necondiţionat, pentru înţelegerea tăcută din serile târzii, când pregăteam proiecte, şi pentru puterea pe care mi-aţi dat-o întotdeauna. Fără voi, nicio realizare profesională n-ar fi fost posibilă sau n-ar fi avut sens.
Apoi mulţumesc corpului didactic de ieri şi de azi. Aici am făcut parte dintr-o familie extinsă de educatori. Vă mulţumesc pentru profesionalismul vostru, pentru dăruirea cu care aţi modelat generaţiile de viitori profesori şi pentru nenumăratele ore de colaborare. Am învăţat multe de la fiecare dintre voi. Iar succesele şcolii sunt, în primul rând, succesele voastre.
Mulţumiri personalului didactic auxiliar şi nedidactic! Fără munca lor esenţială, mecanismul complex al acestei şcoli n-ar fi funcţionat. Vă mulţumesc pentru discreţie, eficienţă şi pentru că aţi fost mereu acolo când a fost nevoie.
Mulţumiri şi elevilor noştri, de ieri şi de azi! Voi sunteţi raţiunea existenţei noastre ca şcoală. Energia voastră, întrebările voastre curioase şi, mai ales, realizările voastre ulterioare, ca profesori la catedră au fost cea mai mare recompensă pe care aş fi putut-o primi. Vă mulţumesc pentru lecţiile de viaţă pe care mi le-aţi oferit zilnic!
Mulţumiri partenerilor noştri, Inspectoratului Şcolar, autorităţilor locale, părinţilor şi comunităţii, presei! Mulţumiri Fundaţiei Olanda – România! Vă mulţumim pentru încrederea şi sprijinul acordate tuturor iniţiativelor noastre care vizează modernizarea şi dezvoltarea acestei prestigioase instituţii de învăţământ. Vă invităm să vă bucuraţi împreună de această sărbătoare şi să celebraţi spiritul unic al Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”! La Mulţi Ani, şcoală dragă!”, a fost mesajul directorului George Radu, a cărui încărcătură emoţională tulburătoare a declanşat aplauze prelungi din partea publicului.