-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

ARO Câmpulung câștigă derby-ul argeșean de la Bradu, 3-1, cu Unirea Bascov

Derby-ul argeșean al etapei a 16-a din Liga 3, Seria 6, s-a disputat vineri pe stadionul din Bradu, iar ARO Câmpulung a plecat acasă cu toate punctele după un succes clar, 3–1, în fața formației Unirea Bascov. Toate golurile au fost marcate în prima repriză, una spectaculoasă, cu ritm bun și faze de poartă.

Muscelenii au început partida în forță și au deschis rapid scorul prin Raul Călin, în minutul 14, după o acțiune cursivă a ofensivului câmpulungean. Presiunea oaspeților a continuat, iar în minutul 25 avantajul a fost dublat de Călin Dumitru, care a finalizat cu calm din interiorul careului. Unirea Bascov a reușit să revină în joc prin golul lui Alex Dumitrache, în minutul 35, alimentând speranțele gazdelor pentru o revenire spectaculoasă. Bucuria a durat însă doar două minute: același Raul Călin a înscris pentru 3–1 în minutul 37, reușita sa fiind însoțită de protestele gazdelor, care au reclamat o posibilă poziție de ofsaid. Brigada de arbitri a validat însă golul, stabilind scorul final încă de la pauză. În partea secundă au predominat disputele din zona mediană, iar ARO Câmpulung a reușit să gestioneze avantajul fără emoții. Defensiva echipei oaspete a închis bine culoarele către poartă și nu le-a mai permis gazdelor ocazii importante pentru a reveni în meci. În urma acestui rezultat, ARO Câmpulung urcă pe locul 8 în clasament, cu 15 puncte, și va întâlni în etapa viitoare pe ACS Mediaș. De cealaltă parte, Unirea Bascov rămâne pe poziția a 10-a, cu 14 puncte, și se va deplasa la CS Gilortul Târgu Cărbunești.

Unirea Bascov : Wagner – Linte, Doinea, Puica, Dumitrache, Iosifescu, Govlej, Ionică, Ionescu, Stan, Teodorescu. Au mai jucat: Comănescu, Staicu, Petre, Sîrbu.

ARO : Strizu – Radu, Oprescu Robu, Turcin, Stoica, Șerban, Dumitru, Călin, Jarcă, Cacior. Au mai evoluat: Pleşa, Grecu, Sorescu, Niţu şi Cosma. N. MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!