Aleşii de la Stâlpeni au fost de acord să pună Căminul Cultural Rădeşti la dispoziţia Asociaţiei „Club Sportiv Gladiator”, opt zile pe lună, timp de un an, începând cu 1 noiembrie 2025. Beneficiarul, căruia i se dă cu titlu gratuit clădirea, va desfăşura în incintă cursuri de arte marţiale mixte şi kickboxing. Cursanţii vor fi copii din Stâlpeni. Prin hotărârea Consiliului Local din 30 octombrie 2025, primarul Gabi Şerbănoiu a fost împuternicit să semneze, în numele comunei, contractul de comodat.
- Cristian David Florian Răducan, instructor de arte marţiale mixte şi kickboxing, reprezintă clubul
Contractul prevede că, dacă pentru organizarea cursurilor propuse, sunt necesare avize ori autorizaţii specifice, ele vor fi obţinute prin grija şi pe cheltuiala asociaţiei sportive. Clubul se obligă să permită accesul proprietarului imobilului pentru efectuarea controlului asupra spaţiului primit în folosinţă; să folosească imobilul potrivit destinaţiei stabilite prin contract şi cu diligenţa unui „bun gospodar”; să respecte condiţiile de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţiile privind folosirea şi conservarea patrimoniului etc.; să informeze în scris despre orice tip de pagube produse, în termen de trei zile; să nu modifice spaţiul, în parte ori în integralitate; la încetarea folosinţei gratuite, să-l restituie în starea în care l-a primit; să nu transmită dreptul de folosinţă dobândită asupra imobilului nici oneros, nici gratuit; să informeze autorităţile locale cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.
Asociaţia „Club Sportiv Gladiator” este reprezentată de Cristian David Florian Răducan, instructor de arte marţiale mixte şi kickboxing.