Agenda de evenimente organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, la Vlădeşti, include „Târgul de Crăciun”, acţiune ajunsă la ediţia a treia, spre încântarea localnicilor invitaţi la o întâlnire prietenească înaintea celei din familia fiecăruia, după obicei. Hotărârea de Consiliu Local pregătită pentru şedinţa lunii noiembrie este dovada intenţiei administraţiei publice locale de a continua manifestările de sfârşit de an, care produc încântare copiilor, părinţilor şi bunicilor antrenaţi în acţiuni de sărbătoare. „Târgul de Crăciun” va avea loc atât în exteriorul Căminului Cultural „Ion Stroe”, cât şi interiorul edificiului care poartă numele unui veritabil promotor al tradiţiilor de la Vlădeşti, misiune preluată şi continuată onorabil de succesorii săi.
- „Evenimentul cuprinde concerte tradiţionale, fiind dedicat, în special, familiilor cu copii din comuna Vlădeşti”
Comercianţii care vor dori să fie prezenţi la târgul programat pe 20 decembrie 2025 vor avea acces gratuit pe durata acţiunii. Norma locală mai prevede că „nu se alocă fonduri de la bugetul local al comunei Vlădeşti pentru cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârşitul de an, pentru organizarea şi funcţionarea „Târgului de Crăciun” – ediţia a treia.”
„În spiritul deschiderii şi preocupării constante pentru o viaţă culturală bogată, dorim să sprijinim desfăşurarea unor manifestări culturale şi organizarea de evenimente în comuna noastră. Evenimentul a fost înfiinţat în anul 2023, iar acum a ajuns la a treia ediţie. În anul 2024, a fost organizată ediţia a doua, pe 21 decembrie 2024, fiind apreciată de cetăţeni.”, este argumentaţia primarului Leonard Iustinian Şerban, care, încurajat de reacţia cetăţenilor, va repeta experienţa ultimilor doi ani, mai cu seamă că nu implică niciun cost din partea autorităţilor locale.
Întrucât se estimează un număr mare de participanţi, propunerea este ca târgul să se desfăşoare pe terenul aferent Căminului Cultural „Ion Stroe”, dar şi în incinta locaşului, „pentru desfăşurarea activităţilor artistice, culturale, interactive şi a celor recreaţionale, de comerţ şi prestări servicii din cadrul evenimentului.”
„Programul de desfăşurare a evenimentului cuprinde concerte tradiţionale, fiind dedicat, în special, familiilor cu copii din comuna Vlădeşti, dar poate fi şi o experienţă culturală, care se poate dobândi cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Având în vedere cadrul legislativ actual în domeniul măsurilor financiar-bugetare, nici la această ediţie nu vom aloca fonduri de la bugetul local şi nu vom solicita taxă de participare pentru comercianţi, accesul acestora fiind gratuit.”, precizează primarul de la Vlădeşti.
Magda BĂNCESCU
Foto: Primăria Vlădeşti