În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din 26 noiembrie 2019, componenţii forului legislativ au adoptat o hotărâre de o însemnătate incontestabilă. Cel puţin pentru averea funciară a comunei Schitu Goleşti, care sporeşte cu o suprafaţă considerabilă: 133.695 metri pătraţi. Terenurile cu întinderea precizată, preluate în domeniul public comunal, au fost administrate de Societatea Naţională a Cărbunelui SA Ploieşti. Carduelis Consulting IPURL, în calitate de lichidator judiciar al SNC, societate în faliment, a trimis o adresă în acest sens autorităţilor locale, cărora, cel mai probabil, falita le datorează o serie de obligaţii la bugetul local pentru imobilele deţinute. Proprietatea impresionantă, ca suprafaţă situată în intravilan, intrată, în contul datoriilor, în domeniul public al localităţii, va fi administrată de Consiliul Local.
Administraţia publică locală, după cum prevede hotărârea proaspăt aprobată, va efectua procedurile de intabulare a terenului şi clădirilor care compun obiectul transferului. O prevedere a normei adoptate în urmă cu trei săptămâni stabileşte că, pentru clădiri, se instituie un drept de servitute şi de superficie în favoarea SNC SA Ploieşti. Primarul Tudorel Vasile Miriţă a fost împuternicit să semneze protocolul de predare-primire a imobilului. M.B.