Turul 3 al Cupei României la fotbal aduce față în față cele două echipe ale Câmpulungului. ARO Câmpulung și FC Muscelul Câmpulung se vor întâlni miercuri, 13 august, într-un meci eliminatoriu programat de la ora 17.30, pe stadionul „Municipal”.
Partida se anunță interesantă, mai ales că ambele formații vin după victorii convingătoare în turul precedent. ARO Câmpulung a trecut cu 1-0 de Kids Tâmpa Brașov, în timp ce FC Muscelul s-a impus cu 3-0 în deplasare la FC Pucioasa.
Pentru ambele echipe, meciul reprezintă și un test important înainte de debutul în sezonul competițional. În plus, fiind un duel local, confruntarea are o încărcătură specială, iar suporterii sunt așteptați în număr mare la stadion.
Câștigătoarea meciului va accede în turul următor al Cupei României, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.
