FC Muscelul Câmpulung a obținut calificarea în Turul 3 al Cupei României, după o victorie clară în deplasare, scor 3-0, împotriva echipei FC Pucioasa. Meciul s-a disputat miercuri după-amiază, în cadrul etapei a doua a competiției.
Golurile formației muscelene au fost marcate de Ionuț Burnea, în minutul 44, Andrei Purice, în minutul 62, și Ștefan Ghiță, în prelungiri, în minutul 90+2. În ciuda scorului, partida a fost una cu multe ocazii, echipa din Câmpulung ratând și două lovituri de la 11 metri. Portarul gazdelor a reușit să pareze atât șutul lui Ștefan Ghiță, cât și pe cel al lui Andrei Purice. Ocaziile importante au apărut și înaintea deschiderii scorului. Vlad Mihalcea a fost aproape să puncteze pentru oaspeți, însă șutul său de la distanță a lovit bara transversală.
Pe finalul meciului, ambele formații au rămas în zece jucători. Calofir, de la FC Muscelul, și Bunel, de la FC Pucioasa, au fost eliminați după ce au primit câte două cartonașe galbene. Turul 3 al Cupei României este programat să se joace în data de 13 august, adversarul urmând să fie stabilit prin tragere la sorți.
