La Bughea de Sus, lucrările din cadrul proiectului finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” continuă. Vineri, 1 iulie 2025, s-a turnat primul strat de asfalt pe un tronson din strada Poligonului. Este vorba despre capătul de jos al drumului, dinspre comunitatea de etnie aflată la marginea localităţii, în direcţia podului nou amplasat peste râul Bughea.
Asfaltarea a fost executată de echipele firmei lui Răuţoiu, care lucrează de mai bine de două luni în această zonă. Podul este parte integrantă a aceluiaşi proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, alături de alte şapte străzi din comună şi de celălalt tronson al străzii Poligonului. La pod, mai este nevoie de montarea balustrăzilor, precum și de amenajarea gabioanelor pe râul Bughea.
Lucrările au început dinspre capătul de jos al străzii, unde condiţiile de acces erau mai dificile, însă terenul a fost pregătit, iar stratul de asfalt a fost turnat pe o lungime consistentă. Podul din zonă este aproape finalizat, iar următorul pas ar trebui să fie asfaltarea segmentului care duce spre centrul comunei.
O parte dintre muncitorii care lucrau anterior pe şantierele din Câmpulung au fost relocaţi aici, ceea ce a permis un ritm mai bun al lucrărilor în ultima perioadă. Situaţia rămâne, însă, discutabilă, având în vedere că în oraş lucrările trenează, în timp ce, la Bughea de Sus, constructorul îşi mută efectivele şi le utilizează pentru proiecte în altă unitate administrativ-teritorială.
Întregul proiect cuprinde, pe lângă pod şi strada Poligonului, şi străzile Râului, Izvoarelor, Valea Siliştii, Trufăşeşti, Cândea şi Creţilor, care, potrivit edilului, trebuie finalizate până la sfârşitul anului 2025.
R.A.Ş.