Duminică, 15 iunie 2025, pe Stadionul Municipal Câmpulung, s-a jucat finala Cupei României – faza județeană, organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Argeș. În ultimul act al competiției s-au întâlnit echipele ACS Zimbrii Lerești și AS CS Domnești.
Meciul a fost unul echilibrat, cu ocazii de ambele părți, dar după 90 de minute scorul a rămas 0-0. Cele două echipe au intrat astfel în prelungiri, unde s-a făcut în cele din urmă diferența.
Golul victoriei a fost marcat în minutul 116 de Cosmin Leca, jucătorul echipei din Lerești, care a adus trofeul în tabăra „zimbrilor”. ACS Zimbrii Lerești a câștigat astfel cu 1-0 și a devenit campioana județului Argeș în ediția 2024–2025 a competiției.