Ziua Eroilor, comemorată în fiecare an odată cu marele praznic al Înălţării Domnului, a fost marcată la Câmpulung printr-un program organizat de militarii Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi preoţii garnizoanei. Ceremoniile au fost dedicate celor care au murit pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării.
- Elena Lasconi: „Cred că în fiecare dintre voi există o sămânţă de eroism”
Primul moment al zilei a avut loc la Monumentul Eroilor din Piaţa Jurământului. Ceremonia a început cu primirea onorului militar de către primăriţa Elena Lasconi şi locotenent-colonelul Gheorghiţă Mihailiuc, comandatul Garnizoanei Câmpulung. A urmat intonarea Imnului Naţional, oficierea serviciului religios de către preoţii garnizoanei şi un moment de reculegere. Astăzi, de Ziua Eroilor, şi poate că nu întâmplător este în aceeaşi zi cu Înălţarea Domnului, îmi exprim întreaga mea recunoştinţă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi cărora le datorăm faptul că trăim într-o Românie liberă, că putem vorbi, gândi şi iubi în limba română. În această zi aş vrea să fim recunoscători pentru că suntem în viaţă, să ne iubim, să ne privim altfel, să ne privim cu drag unii pe alţii. Am credinţa că în fiecare dintre voi există o sămânţă de eroism. Când mă gândesc la asta, mă gândesc la mama care îşi creşte singură un copil, la părinţii noştri, la bunicii noştri care au făcut măcar o dată un sacrificiu şi sunt sigură că fiecare dintre voi aţi sacrificat, la un moment dat, ceva pentru cineva drag. Mă bucur că suntem binecuvântaţi să ne avem unii pe alţii. Mă bucur că astăzi, de Ziua Eroilor, pe lângă recunoştinţa pentru cei care nu mai sunt, să mă aplec cu respect şi să vă mulţumesc, dragi eroi, pentru că suntem contemporani şi vă doresc „La mulţi ani!” de Ziua Eroilor! Ce este acela un erou? Un erou este o persoană care are curaj să facă dreptate sau are curaj să se arunce în foc pentru a salva pe cineva. Un erou este un om ca voi, ca noi, care iese în evidenţă în momentul în care avem situaţii excepţionale. Cred că în fiecare dintre voi există o sămânţă de eroism. Din păcate, ţara noastră a trecut prin multe situaţii excepţionale şi aş vrea să-mi exprim întreaga recunoştinţă pentru cei care nu mai sunt printre noi. Poate că pe unii îi ştim cu nume şi prenume, alţii sunt îngropaţi pe undeva anonim, dar şi-au dat viaţa pentru ca astăzi, noi să putem trăi într-o ţară liberă. Pentru cei care au făcut asta, Dumnezeu să-i odihnească!”, a fost mesajul Elenei Lasconi.
Depunerile de coroane şi jerbe de flori au reprezentat secvenţa centrală a ceremonialului. Au fost depuse coroane din partea Primăriei Câmpulung, Garnizoanei Câmpulung, instituţiilor M.A.I. din Câmpulung – Poliţie, Jandarmerie, Pompieri –, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, subfiliala Câmpulung, Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi Retragere „Constantin D. Neniţescu”, precum şi din partea formaţiunilor politice prezente.
Ceremonia din Piaţa Jurământului s-a încheiat cu defilarea Detaşamentului de Onoare, în aplauzele celor prezenţi.
- Ceremonial militar şi religios la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş
Evenimentul a continuat la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, urmând aceeaşi structură. A fost prezentă, alături de oficialităţile locale, şi Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Ceremonialul a inclus primirea onorului, serviciul religios şi depunerea de coroane din partea Guvernului României, Primăriei Câmpulung, Primăriei Valea Mare Pravăţ, Garnizoanei Câmpulung, instituţiilor M.A.I., Asociaţiei „Cultul Eroilor”, subfiliala Câmpulung, Asociaţiei „22 Decembrie 1989”, formaţiunilor politice şi elevilor de la Şcoala Gimnazială Valea Mare Pravăţ.
În Capela Eroilor de la Mateiaş, preoţii militari au oficiat o slujbă religioasă în memoria celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.
Robert Adrian ŞTEFAN
