Dubla aniversare de săptămâna trecută, „Pe firul borangicului”, şi-a propus să celebreze accesoriul care desăvârşeşte un costum popular: marama. Îndeletnicirea de a lucra marame depinde de materia primă care, la rândul ei, depinde de practica creşterii viermilor de mătase şi cea a prelucrării preţiosului fir din care se confecţionează un lucru delicat, de mare fineţe. După cum am aflat în cadrul acţiunii, în Muscel, în prezent, doar două femei mai ţes marame, o lereşteancă şi o jugureancă, ambele datorând priceperea lor muncii în cadrul Cooperativei Meşteşugăreşti Marama Musceleană.
- Doina Neguţ, din Lereşti, şi Elena Anghel, din Jugur, singurele ţesătoare de marame din Muscel
Potrivit organizatorilor, evenimentul „Pe firul borangicului” s-a născut din dorinţa şi nevoia comunităţii din Muscel de a-şi pune în valoare frumuseţile: locurile, oamenii şi lucrurile extraordinare pe care muscelenii le-au făcut de-a lungul timpului şi pe care continuă să le facă. În Muscel, tradiţia trăieşte şi trăieşte datorită celor care au păstrat, în primul rând, în suflet ce au avut mai drag: credinţa şi legătura cu locul natal.
Manifestarea dedicată sărbătoririi elementului din costumul popular care îi dă spectaculozitate a avut un fundament ştiinţific, pentru că a pornit de la o cercetare amplă cu privire la prelucrarea borangicului în România şi, în mod special, de la istoria maramei şi a modului în care a fost realizată şi purtată până în zilele noastre. După cum v-am informat la momentul respectiv, acţiunea a avut şi o componentă aniversară: Cooperativa Meşteşugărească Marama Musceleană a aniversat 50 de ani de la înfiinţare şi 50 de ani de activitate continuă.
De ce s-a optat pentru celebrarea maramei? Din dorinţa de a sublinia importanţa acestei cooperative meşteşugăreşti, datorită căreia, astăzi, în Muscel mai există doar două femei care ţes marama. Doina Neguţ, din Lereşti, o doamnă mai în etate, continuă să ţeasă acasă. Cealaltă este Elena Anghel, din Poienarii de Muscel, satul Jugur. Elena Anghel a învăţat să ţeasă de la soacra ei. Iar Doina Neguţ, de la Lereşti, a ţesut pentru Marama Musceleană şi practică pe mai departe acest meşteşug, aşa cum au făcut-şi şi mama, şi bunica ei. „E.M.”