20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

Fram şi Luna, căţeii abandonaţi luna trecută într-o râpă, au devenit „ceasurile de rugăciune” ale Mănăstirii „Negru Vodă”

În luna aprilie relatam faptul că pe un grup de Facebook a apărut o postare care a stârnit reacţii puternice din partea oamenilor. Un localnic al comunei Bughea de Jos a găsit doi căţei cu vârsta de doar două luni, abandonaţi în zona Valea Ciocanului, aproape de o râpă. Animalele fuseseră lăsate nemâncate, într-un loc izolat, fără vreo şansă de supravieţuire pe cont propriu. Omul a filmat scena şi a publicat imaginile însoţite de un mesaj în care cerea sprijinul comunităţii, în speranţa că cineva îi va putea adopta.

Postarea a generat reacţii numeroase, în special din partea iubitorilor de animale, care s-au arătat deranjaţi de faptul că un om poate să lase în voia sorţii două animăluţe abia venite pe lume. Deşi mesajele de indignare nu au întârziat să apară, nimeni nu a făcut pasul spre salvarea efectivă a căţeilor. S-au scris comentarii, s-au exprimat opinii, dar faptele au întârziat să apară.

  • Părintele stareţ Ieronim Gheorghiţă: „Noi am considerat că nu trebuiau să rămână aruncaţi, mai ales că erau de o frumuseţe aparte amândoi”

Aflând despre situaţie, părintele protosinghel Ieronim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, a luat legătura cu redacţia în speranţa că va putea recupera animalele. A doua zi a trimis monahi la locul indicat, care au reuşit să-i găsească şi să-i aducă în incinta mănăstirii. „Dumnezeu le-a făcut pe toate în slujba omului. Căţeii sunt făpturi gingaşe, devotate mai mult ca unele fiinţe omeneşti. Noi am considerat că nu trebuiau să rămână aruncaţi, mai ales că erau de o frumuseţe aparte amândoi. Deşi sunt metis, au o alcătuire ciobănească frumoasă. Ne-am dorit de mult timp să ne luăm un câine de rasă pe care să-l avem la mănăstire, şi atunci s-a ivit articolul din ziar şi am văzut că nimeni nu se oferea să îi adopte. Toţi erau uimiţi de cruzimea omului care i-a abandonat, dar nimeni nu a sărit în ajutor.”, a relatat părintele Ieronim Gheorghiţă.

După ce au fost preluaţi, căţeii au fost îngrijiţi corespunzător. Au fost spălaţi, duşi la medicul veterinar, deparazitaţi şi microcipaţi. Au primit numele Fram şi Luna, iar în prezent sunt găzduiţi într-un spaţiu special amenajat în cadrul mănăstirii, unde sunt hrăniţi cu alimente de specialitate pentru câini, iar vizitele la veterinar continuă. „Le dăm bobiţe şi îi ducem periodic la veterinar. Suntem deja la al patrulea vaccin. Acum au crescut, posibil să-i ducem la gospodăria Mănăstirii „Negru Vodă” din Măţău. Ne gândim, încă nu am stabilit. Până se maturizează sunt sub ocrotirea noastră, aici. Au devenit „ceasurile de rugăciune” ale mănăstirii. Ne trezesc mereu la rugăciunea de noapte.”, a spus părintele stareţ.

În perioada în care s-au adaptat la noul mediu, între cei doi căţei au apărut mici tensiuni. Fram, fiind mai posesiv, se impunea în faţa surorii sale. Pentru a calma situaţia, părintele a decis să îi separe temporar cu un gard. După câteva seri agitate, gardul a fost înlăturat. „Toată noaptea auzeam lătrături, dar mai ales ea plângea după el. Acum le-am dat drumul înapoi şi nu se mai aude nimic, se preţuiesc cu adevărat ca fraţii.”, a adăugat părintele Ieronim Gheorghiţă.

Pentru viitor, stareţul are în vedere construirea unui ţarc. În prezent, căţeii sunt găzduiţi în spatele mănăstirii, într-o zonă de aproximativ 15 metri liniari, între gard şi clădire, unde se pot juca în siguranţă. Părintele a remarcat şi interesul copiilor care vin duminica la slujbă, mulţi dintre aceştia cerând să-i vadă pe Fram şi Luna.

Intervenţia mănăstirii a fost singura acţiune concretă într-un caz care ar fi rămas, cel mai probabil, doar la nivelul comentariilor on-line. Căţeii abandonaţi au primit o şansă la viaţă şi un adăpost stabil.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!