Profesorul Adrian Mihăilă, antrenor la CS Muscel ARO Câmpulung, se află în aceste zile în cantonament la Târgu Mureș alături de lotul național de volei feminin U16, în calitate de antrenor secund.
Din lotul național fac parte și două sportive legitimate la clubul din Câmpulung: Daria Bragă și Beatrice Mîngîță. Pregătirile sunt dedicate celui de-al doilea tur de calificare la Campionatul European U16, competiție care va avea loc în perioada 25-27 aprilie, la Maribor, în Slovenia. România face parte dintr-o grupă alături de Slovenia, Slovacia și Muntenegru.
Staff-ul tehnic al echipei naționale este format din antrenorul principal Istvan Bokor (Târgu Mureș) și doi antrenori secunzi: Adrian Mihăilă (CS Muscel Câmpulung) și Andrei Banciu (Champions Sibiu). Cantonamentul de la Târgu Mureș se desfășoară până pe 24 aprilie, dată la care lotul va pleca spre Slovenia.
Pentru Adrian Mihăilă, această colaborare cu echipa națională nu este o premieră: „Este a patra oară când sunt în postura de antrenor secund la lotul naţional. De 15 ani sunt implicat, într-un fel sau altul, în activitatea loturilor. Eu sunt obişnuit cu situaţia aceasta, este o normalitate. Mă înţeleg foarte bine cu staff-ul, colaborarea este bună, iar cu antrenorul principal lucrez de mult timp – suntem prieteni de 20 de ani.”.
Prezența celor două sportive din Câmpulung la lotul național confirmă continuitatea muncii desfășurate în cadrul secției de volei a clubului CS Muscel ARO și implicarea antrenorului Mihăilă în pregătirea sportivelor de perspectivă.
Robert Adrian ŞTEFAN