26/04/2025

Premii pentru elevii Şcolii de Muzică din Câmpulung la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală

Mai mulţi elevi ai Şcolii de Muzică din Câmpulung au obţinut rezultate foarte bune şi la etapa zonală a Olimpiadei Naţionale de Interpretare Instrumentală pentru Învăţământul Gimnazial, desfăşurată la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. Concursul, organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, face parte dintr-un program naţional dedicat excelenţei în educaţie artistică, fiind structurat în trei etape: pe şcoală, zonală şi naţională.

Etapa zonală reuneşte elevi din mai multe judeţe şi are rolul de a selecta, pe baza unor criterii riguroase, cei mai bine pregătiţi interpreţi care vor merge mai departe în etapa naţională. Participanţii concurează individual, în funcţie de instrumentul studiat şi de nivelul de clasă, iar repertoriul presupune interpretarea unui studiu şi a două lucrări diferite ca stil şi caracter.

Elevii din Câmpulung au demonstrat, aşadar, un nivel solid de pregătire şi au fost apreciaţi de juriul de specialitate pentru prestaţiile lor. Premiile obţinute au fost următoarele:

  • Teodor David, clasa a V-a – Premiul II, secțiunea vioară. Profesor îndrumător: Ecaterina Ioana Nițescu; Profesor corepetitor: Andrei Valentin Sgondoiu
  • Ligia Păştin, clasa a VI-a – Premiul II, secțiunea pian; Profesor coordonator: Gheorghe Ciurezu
  • Sofia Toader, clasa a VII-a – Premiul III, secțiunea nai; Profesor îndrumător: Valentina Rădoi; Profesor corepetitor: Andrei Valentin Sgondoiu
  • Anastasia Vorovenci, clasa a VIII-a – Premiul III, secțiunea nai; Profesor îndrumător: Valentina Rădoi; Profesor corepetitor: Andrei Valentin Sgondoiu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!