-3.9 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Mormane de gunoaie aruncate în apropierea podului de la Autogară

În imediata vecinătate a podului care duce spre Autogara Montana se poate observa cum, între mărăcini, aproape de Râul Târgului, au fost aruncate o mulțime de gunoaie, iar nici până în prezent nu se știe de către cine, nefiind nimeni tras la răspundere.

  • Nimănui nu-i pasă, iar nimeni nu ia nicio măsură

Trecătorii ce străbat podul din zona Autogării pot observa, cu ușurință, mormanul de gunoaie care s-a format în dreptul malului Râului Târgului. De-a lungul căii ferate au fost aruncate sticle, ambalaje, cartoane, haine și tot felul de alte obiecte, provenite, cel mai probabil, de la proprietarii casei ce abia se construiește vis-a-vis. Se pare că indivizii care aruncă aceste mizerii nu sunt deloc intimidați să o facă într-un spațiu foarte tranzitat. Pentru că nu s-a luat nicio măsură de-a lungul timpului cu privire la amendarea unor astfel de „specimene”, aceștia continuă, nestingheriți, să își bată joc de mediul înconjurător și să nu țină cont, mai ales, că sunt pe domeniul public.

Angajații serviciului ADP au curățat, mai mereu, majoritatea zonelor în care se găsesc astfel de gunoaie, însă, dacă nu se iau măsuri, iar acești indivizi care sfidează în mod intenționat autoritățile și bunul simț nu sunt amendați, continuă să arunce gunoaie la nesfârșit. Potrivit lui Bogdan Pătru, director ADP, „Nu se întâmplă nimic. Cerem sprijin de peste tot, nu se întâmplă absolut nimic. Nu facem altceva decât să consumăm resurse financiare și umane să adunăm gunoiul de peste tot pe unde este aruncat și în toate direcțiile. Suntem siderați de câte cantități de gunoi adunăm de peste tot și toți se uită să păcălească”.

Așadar, măsuri de prevenire și combatere a poluării există, dar ca de obicei, nimeni nu le pune în practică. Se pare că indiferența, atât din partea celor vinovați, cât și din partea organelor de competență care nu acționează în niciun mod, are ca efect distrugerea mediului înconjurător.  

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!