„Ministerul Lucrărilor Publice, Serviciul Tehnic al Judeţului Muscel”. Proprietarul şi destinaţia clădirii aflate peste drum de Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” sunt inscripţionate pe o tăblie montată pe faţada principală, mascată de arborii care o acoperă aproape în totalitate. Vegetaţia nu permite privitorului să-i admire arhitectura splendidă, afectată, din păcate, de lipsa întreţinerii cu deceniile. „Casă”, astfel este denumită construcţia pe plăcuţa ce-i atestă caracterul de monument istoric datat 1925, pe care, la fel, n-ai cum s-o dibui decât dacă te strecori după tufele de tuia, un paravan umbros pentru o vilă parcă a nimănui. Dacă, împins de curiozitatea de a afla cui aparţine în prezent frumosul imobil rămas fără folosinţă – cine mai ştie de când! -, te furişezi după ascunzătoarea verde, simţul olfactiv este brutalizat de duhoarea teribilă de WC în aer liber. Mai mult au de suferit nările oripilate de izul de latrină publică decât ochii întristaţi la vederea unei splendori arhitecturale părăginite, în ciuda maiestuozităţii construcţiei, a generozităţii spaţiului interior, a poziţiei bune ocupate, fiind amplasată la intrarea în centrul istoric al oraşului, în zona Mănăstirii „Negru Vodă” şi a Colegiului „Dinicu Golescu”.
- Păcat de frumuseţea unei clădiri cu spaţiu din belşug şi amplasament foarte bun!
În intersecţia de la „Dinicu Golescu”, unul dintre punctele rutiere cu trafic crescut din Câmpulung, sunt două clădiri fără utilitate, care s-au ruinat în timpul scurs în care n-au mai servit activităţii căreia i-au fost destinate. Despre clădirea fostei Exploatări Miniere Câmpulung am relatat într-un articol recent, în contextul în care Primăria caută o cale de a-l sprijini pe cel care a cumpărat imobilul să dobândească şi terenul pe care este amplasat, pentru a-l putea include într-un proiect de reabilitare.
Oamenii locului, care văd mişcarea din zonă, au sesizat, în mod repetat, prezenţa unor grupuri de puşti, care hălăduiau în incinta nepopulată de personalul de altădată, când Mina „duduia”. Ce puteau face tinerii într-o clădire goală, unde nu-i lua nimeni la rost?! Nici nu vrem să ne gândim, dar intuim.
Acelaşi fenomen a fost sesizat şi în vila alăturată, pe care, zilele trecute, am putut s-o fotografiem cât de cât mulţumitor, nefiind înfrunzit arborele dinspre strada Dr. Costea. Şi dacă nu sunteţi puşi la punct impecabil cu denumirea străzilor din municipiu, reperarea clădirii despre care povestim se face cu uşurinţă. În dreptul ei era staţia maxi-taxi, până să fie mutată câţiva metri mai încolo, în faţa fostului sediu EMC.
Câte sesizări am primit la redacţie – câte o fi primit şi Primăria! – legate de comportamentul călătorilor (şi nu numai) care, poposind la Câmpulung, aveau nevoie de o toaletă şi, negăsind-o, uitau de civilizaţie şi de tot şi foloseau acest spaţiu dosnic. Mai mult ca sigur, după mirosul pestilenţial ce răzbate din zona cuprinsă între faţada de la Negru Vodă şi „perdeaua” de arbori, în acest scop este folosită şi în prezent, locşorul dosit fiind prielnic celor împinşi de nevoi fireşti. Ce aşteptări putem avea într-un oraş lipsit în totalitate de toalete publice?!
Casa – care, în mod sigur, nu se găseşte în proprietatea Primăriei – nu are gard decât pe latura cu strada Dr. Costea, unde, de altfel, se află şi curtea din spate. O mică porţiune dinspre Negru Vodă a fost securizată cu împrejmuire de sârmă, pentru a împiedica accesul golănimii, care intra, probabil, în acelaşi scop în care intra şi în imobilul EMC alăturat. Vecinul vilei părăsite, i-am putea spune, căci nu arată ca şi când s-ar afla în îngrijirea unui proprietar, s-a ocupat de curăţenie în curtea din spate şi de asigurarea cu gardul de sârmă.
Lipsa reparaţiilor se cunoaşte la exterior şi bănuiala noastră este că lucrurile nu stau mai bine nici în interior, fiind sparte câteva bucăţi de lemn de sub acoperiş.
- Clădirea construită între 1925-1927 a avut la bază planurile arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet
Câteva referinţe istorice despre imobilul Serviciului Tehnic al Judeţului Muscel, pe care le aflăm din studiul profesorului şi istoricului de artă Carmen Oprescu. „După intrarea în vigoare a Legii comunale, Câmpulungul a beneficiat de funcţionarea Serviciului Tehnic, în localuri închiriate de Primărie. În 1906, se face un schimb de proprietăţi între judeţ şi oraş, pentru construirea „cantonului Serviciului Tehnic”, la intersecţia străzii Negru Vodă cu fosta stradă Sfânta Treime, adică pe amplasamentul actual. Construcţia a fost realizată după planurile arhitectului D.I. Berechet, între anii 1925-1927. Deşi în fruntea serviciului nu s-au aflat de la început specialişti, arhitecţi sau măcar ingineri, prezenţa în oraş a unei instituţii specializate a asigurat aplicarea regulamentelor referitoare la construcţii, a problemelor administrative legate de acest domeniu (reclamaţii, amenajări, iniţiative de înfrumuseţare).”, menţionează profesorul Carmen Oprescu în studiul „Funcţiuni administrative în evoluţia oraşului Câmpulung”.
Lucrarea sa enumeră şi zece ocupanţi ai funcţiei de Arhitect Comunal la Câmpulung în intervalul 1867-1913.