Unii oameni par să nu aibă nicio limită când vine vorba despre tupeu. Zona fostelor băi din Parcul Kretzulescu, la capătul pasarelei care duce către fosta Autogară Montana, a devenit parcare improvizată pentru şoferii lipsiţi de orice formă de bun-simţ.
Până nu demult, acolo exista un gard care delimita zona şi o proteja de accesul direct dinspre stradă. Însă, cum ocolul pe trotuarul de lângă Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” pare să fi fost prea mult pentru unii, gardul a fost îndepărtat, deschizându-se astfel un drum prin fostele băi, direct spre pasarelă.
Mai nou, de când zona a fost redeschisă, şoferii au profitat de lipsa unei bariere şi au transformat spaţiul într-o parcare improvizată, care nu este o chestiune doar de nesimţire, ci una de degradare a unei zone care ar fi trebuit protejată. Maşinile n-au ce căuta în acel spaţiu, oricum ai privi lucrurile. Nu este o zonă amenajată pentru trafic rutier, nu are infrastructură pentru a susţine circulaţia auto şi, mai important, nu este proprietatea nimănui care să-şi permită să o folosească după bunul plac. Este un spaţiu public care, chiar dacă a fost lăsat de izbelişte, nu devine automat teren de joacă pentru şoferii comozi. Faptul că se poate intra nu înseamnă că este şi permis. Aşa începe haosul – cu câte o maşină „lăsată doar puţin”, scuze de genul „n-am găsit altundeva”, şi se termină cu spaţii distruse, acces blocat pentru pietoni şi, în final, o imagine de nepăsare.
Dragoş Nicoale, şeful Poliţiei Locale Câmpulung, a spus că în prima etapă se va merge pe somaţii-cei care au parcat acolo vor fi scoşi şi avertizaţi. Dacă nu se înţelege mesajul, se vor lua măsuri, fiind două variante în discuţie: fie se repară gardul şi se închide din nou accesul, fie se montează un indicator rutier care să interzică intrarea cu maşina.
Robert Adrian ŞTEFAN