În jurul anului 1890, administraţia Judeţului Muscel a luat în calcul extinderea Bulevardului „Pardon”, care avea mai puţin de jumătate din lungimea actuală. În cronicile vremii, singurul spaţiu de promenadă al oraşului era descris în termeni nefavorabili, din cauza aglomeraţiei atât pe aleea destinată plimbărilor, cât şi pe uliţa pe care trecerea trăsurilor era împiedicată de mesele pe care cofetarii le întindeau până în bulevard. Lărgirea şi lungirea „terasei” n-au reprezentat o măsură populară în rândul unei părţi a populaţiei, după cum i-a sesizat prefectul de Muscel N. Popescu primului ministru Gheorghe Manu, venit la Câmpulung. Crearea unui spaţiu mulţumitor pentru vizitatori, în special, căci ei ridicau cele mai multe nemulţumiri, s-a lăsat cu exproprieri. În plus, Primăria Câmpulung a contractat şi un împrumut substanţial pentru mai multe nevoi, printre care şi extinderea bulevardului.
Din păcate, nu există o datare a începutului construcţiei Bulevardului „Pardon”. Este sigur, însă, că amenajarea aleii care străbate centrul Câmpulungului s-a produs în etape. Potrivit unei corespondenţe din 1884 pentru ziarul bucureştean „Românul” („Românulu”, după ortografia vremii), fondat de C.A. Rosetti, publicistul G.I. Ionnescu Gion confirma existenţa Bulevardului „Pardon” încă din 1883, după cum i-au povestit localnicii. Denumirea „Aleea Principele Carol” poate fi interpretată şi în sensul că bulevardul exista chiar înainte de primăvara anului 1881, când Principele Carol I a fost încoronat rege, teorie inserată într-un studiu al istoricului de artă Carmen Oprescu.
Folcloristul şi prozatorul Petre Ispirescu ne oferă în plus un amănunt interesant şi important legat de lungimea bulevardului. În 1884, anul în care Petre Ispirescu a călătorit în Muscel, bulevardul măsura 180 de paşi, adică 137 metri, faţă de 300 metri, câţi are în prezent.
- În urmă cu 140 de ani, Bulevardul „Pardon” era numit şi „Esplanada Cotlacot”
Bulevardul „Pardon” exista încă din anul 1883, aşa cum scria istoricul G.I. Ionnescu Gion în ziarul „Românul”, ediţia din 9 august 1884, în care amintea despre „Terasa Centrală, numită de anul trecut Bulevardul „Pardon”. Am relatat într-un articol precedent pe subiectul Bulevardului „Pardon” despre mărturiile extraordinare rămase de la doi călători prin Câmpulungul anului 1884, perioadă în care au găsit aleea centrală „sufocată” de lume.
Corespondentul ziarului „Românul”, G.I. Ionnescu Gion descria atmosfera de pe Terasa Centrală, un loc strâmt, insuficient mulţimii de plimbăreţi nevoiţi să-şi împartă unul altuia politicosul „pardon” în momentul în care se atingeau neintenţionat: „Seara, terasa geme de lume. (…) Din când în când, dominând ariele muzicale, se aude câte o esclamaţiune plecând din băierele inimei: „-Pardon, madame, că v-am călcat!” D-aci, numele de „bulevard Pardon”, pe care unele din domnişoarele bucureştene l-au numit şi „Esplanada Cotlacot”, căci, numai mulţămită jocului cadenţat al coatelor, poţi reuşi a-ţi face pe terasă, în îmbulzeală, preumblarea igienică, prescrisă cu rigoare de doctorul curant.”.
Ideea de agitaţie reiese şi din relatarea scriitorului Petre Ispirescu, sosit în Câmpulung tot în 1884: „Oraşul are şi un bulevard. El este în lăţime ca de cinci metri, iar în lungime ca de 180 de paşi. Aşa cum este, el poate să fie neîndestulător pentru mulţimea mosafirilor ce vin vara la aer muntos. Îmbulzeala este aşa de mare, încât dacă vrei să mergi fără să superi pe cineva, trebuie să-ţi iei o tăgârţă cu pardonuri, să împarţi în dreapta şi în stânga, înainte şi înapoi, celor ce te împing sau celor pe care îi calci pe bătăturile picioarelor. Dară mai adesea te lipseşti de o asemenea preumblare, unde, în loc să te întremezi, mai mult ameţeşti în înghesuiala şi învârtitura cea în loc. Bucureştenii, pentru aceasta, în vorbirea lor cea înţepoasă, l-au numit „Bulevard Pardon”.”
- Cofetarii întinşi cu mesele până în bulevard împiedicau trecerea trăsurilor prin centru
Avem şi o a treia dovadă, din 1887, de data aceasta, că bulevardul nu satisfăcea nevoile de recreere în aer liber, consemnată în ziarul „Lupta”: „Pe la 8, lumea se adună pe bulevard. Bulevardul e o bandă de teren largă de vreo doi stânjeni şi lungă de vreo cincizeci, între două strade. Pe acest spaţiu îngust, două-trei ceasuri în şir, lumea se ghionteşte, îşi cere „pardon” şi iarăşi se coteşte, în zgomotul asurzitor al copiilor care îţi aleargă printre picioare, la scârţiitul unor lăutari sau la cântecul muzicei regimentului de dorobanţi local.”, scria Gh. Frunză, în vara anului 1887. Şi tot „Lupta” consemna, trei ani mai târziu, despre acelaşi aglomerat spaţiu central: „Bulevardul „Pardon”, singurul loc unde se plimbă lumea, este înţesat, trăsurile nici nu mai pot trece pe lângă bulevard, din cauză că uliţa este acoperită de mesele pe care cofetarii le pun din trotuar până în bulevard.”
- Prefectul şi Consiliul Comunal au decis extinderea bulevardului pentru „dezvoltarea înfrumuseţării oraşului, higiena şi sporul veniturilor comunale”
În anul 1889, existau deja planuri de extindere a aleii centrale. O „corespondenţă particulară” a „Românului”, din 12 iulie 1889, de la „Câmpu Lung”, relata despre intenţiile de lărgire a bulevardului. „Pe când, în anii trecuţi, în timp de seară, Bulevardul gemea de lume, lăsând să scape strigăte continui de „pardon”, în anul acesta e ameninţat să-şi piardă porecla, câştigată nu cu multă trudă, ce-i dreptul, dar, în fine, sancţionată de toţi câţi avuseseră fericirea să-i bătătorească drumul.”, redăm un fragment din articolul de acum 135 de ani.
În anul următor, prefectul de Muscel N. Popescu îi prezenta primului ministru Gheorghe Manu cu ce stare de spirit se confrunta în oraş pe această temă. „Situaţia Judeţului Muscel”, sub administraţia acestuia, a constituit subiectul unui raport pe care prefectul N. Popescu l-a susţinut „la venirea domnului preşedinte al Consiliului la Câmpul-Lung”. Ziarul „Timpul”, ediţia din 3 iulie 1890, a publicat în întregime informarea prefectului de Muscel, din care noi vom extrage doar fragmentul referitor la Bulevardul „Pardon”. „Cât pentru bulevardul proiectat a se face în oraş, în jurul căruia oameni cu vederi strâmte, ca să nu zic altfel, au făcut atâta larmă, rămâne ca dumneavoastră să-i observaţi situaţiunea şi, prin consecinţă, să dispuneţi, destul că interesul de care eu şi Consiliul Comunal ne-am ghidat în această afacere n-a fost şi nu este decât interesul public, voi să zic dezvoltarea înfrumuseţării oraşului, higiena şi sporul veniturilor comunale, în scurt timp, după cum am detaliat prin raportul meu anterior No.2772 Maiu 27, şi după cum îmi voiu permite să explic localmente. Starea spiritelor e satisfăcătoare şi temperamentul populaţiunii calm, nu este mai puţin adevărat că şi aici, ca-n multe alte părţi, s-au introdus câţiva oameni, cu tendinţe ascunse, cătând să perturbe liniştea şi să discrediteze mersul regulat al lucrurilor; trecere, însă, n-au să poată căpăta, fiind de la sine pierduţi, încât astăzi nu ştiu de mai au ce compromite.”, îi transmitea prefectul N. Popescu primului-ministru Gheorghe Manu, de la Partidul Conservator.
- Guvernul era solicitat să intervină pentru a opri „risipa proiectată de Consiliul Comunal din Câmpu-lung, care a hotărât un împrumut pentru facerea unui bulevard”
Înainte de sosirea premierului la Câmpulung, intenţiile locale erau discutate la nivel central. Apelăm tot la presa vremii. În 1890, „Curierul” publica o “Cronică Internă a Corpurilor Legiuitoare, şedinţa din 24 mai”, când „d.dr. Ştefănescu adresează ministrului de Interne o interpelare privitoare la cererea primăriei din Câmpulung de a construi un bulevard nou în acel oraş.” Şi tot el, potrivit aceleiaşi publicaţii, „roagă pe Guvern să împiedice a se comite risipa proiectată de Consiliul Comunal din Câmpu-lung, care a hotărât un împrumut de 50.000 pentru facerea unui bulevard. D. Manu nu înţelege sensul acestei interpelări. Tot ce poate face d-sa e să ordone o anchetă, dar nu se poate face arbitru între o parte a locuitorilor şi Consiliul Comunal al acelei comune.” Câteva luni mai târziu, premierul Manu venea la Câmpulung.
- „S-au expropriat mai multe case pentru prelungirea faimosului Bulevard Pardon şi, cu toate acestea, din lipsă de fonduri, lucrarea nu se poate desăvârşi”
Ca să-şi pună în practică proiectul, Câmpulungul avea nevoie de bani. Bani împrumutaţi, cu care s-au făcut atâtea în oraş atât înainte de 1900, cât şi după 1900. Pe ordinea de zi a şedinţei Senatului din 23 mai 1892 s-a aflat şi proiectul prin care se autoriza „comuna Câmpu-Lung ca să contracteze un împrumut de 300.000 lei pentru prelungirea bulevardului, construirea unei şcoli de fete, etc.”
Doi ani mai târziu, nu se trecuse încă la fapte. „Seara, toată lumea se plimbă pe bulevard, care, prin prelungirea lui, are să-şi pearză vechia poreclă de bulevard-pardon.”, scria ziarul „Timpul”, pe 17 iulie 1894. Aceeaşi publicaţie consemna şi alte planuri ale autorităţilor, în ediţia din 24 august 1896: „În Câmpulung se va construi un canal sistematic pe lângă bulevard. Lucrările acestui canal costă 50 mii de lei şi au fost date în antrepriză.”
Pe un ton critic, „Adevărul” relata, pe 11 iunie 1894, despre blocajul ivit în realizarea acestui proiect: „Împrumutul de 300.000 fr. contractat de primărie pentru deschiderea de trei noi străzi s-a epuizat cu totul numai în exproprieri de case, din care unele, ale favoriţilor, s-au plătit foarte scump. Aşa că acum nu mai sunt bani pentru a se sfârşi lucrările şi stau o sumă de case în ruină şi pustii. Tot asemenea, s-au expropriat mai multe case pentru prelungirea faimosului Bulevard „Pardon” şi, cu toate acestea, din lipsă de fonduri, lucrarea nu se poate desăvârşi. Primăria nu mai are bani nici pentru ca să planteze arbori, nici măcar ca să se alinieze canalul ce străbate strada. În aşa condiţii, banii se aruncă degeaba şi, sub pretext de înfrumuseţare, se duce comuna la ruină.”
În următorii trei ani, impasul a fost depăşit, după cum aflăm tot din „Adevărul”, ediţia din 14 octombrie 1897: „Hotărât. Câmpulungul se transformă radical. Edilii noştri, în cap cu primarul Zamfirescu, s-au pus serios pe muncă. Se lucrează cu atâta activitate la diferite înfrumuseţări şi reparări că, în viitorul sezon de vară, capitala Muscelului va fi de nerecunoscut. Bulevardul, în special, nu va mai merita porecla sa de „pardon”, deoarece va fi considerabil lărgit şi lungit, plus că va fi plantat din nou cu castani.”
Ceea ce s-a întâmplat. După cum observăm din lectura unor texte publicate cu 130 de ani în urmă, obiceiurile nu difereau foarte mult de cele actuale. „Oameni cu tendinţe ascunse”, „oameni cu vederi strâmte”, lipsa fondurilor Primăriei, împrumut contestat… sună cunoscut, nu?
A consemnat Magda BĂNCESCU
Sursa fotografiilor: colecţia lui Gheorghe Chiţa