19/04/2025

Drumul judeţean care traversează comuna Bughea de Jos a intrat în reparaţii

În comuna Bughea de Jos au început, de curând, lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 732C, care traversează localitatea. Această arteră se afla într-o stare avansată de degradare, iar autorităţile locale au cerut sprijinul Consiliului Judeţean Argeş pentru reparaţii.

Lucrările sunt derulate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş, iar, în urmă cu două săptămâni, s-a intervenit pe porţiunea din apropierea primului pod, de la intrarea în comună, unde au fost frezate zonele cu asfalt crăpat şi gropi adânci. Lucrările au continuat şi săptămâna trecută, cu frezarea în alte zone afectate, iar în partea de început s-a turnat deja asfalt nou, inclusiv pe podul care devenise aproape impracticabil.

„Din Grui până la Hulubeşti este drum judeţean şi se afla într-un stadiu de degradare foarte mare. A făcut solicitări domnul primar Bogdan Oancea către Consiliul Judeţean pentru reabilitare, pentru că de 25 de ani nu s-a reparat nimic!”, a declarat viceprimarul Bogdan Coman.

Materialul asfaltic rezultat în urma frezării nu va fi irosit. Autorităţile locale au cerut ca acest asfalt să fie folosit pe străzile care nu vor fi incluse în viitorul apropiat într-un proiect de modernizare. „Asfaltul rezultat i-am rugat să ni-l lase, pentru că este de-al nostru, şi să-l ducem pe străzile care nu vor beneficia curând de asfaltare. Le menţinem cu zgură tocată sau cu calcarul pe care îl avem de la Mateiaş.”, a adăugat viceprimarul. Lucrările vor continua în perioada următoare, în funcţie de condiţiile meteo şi de ritmul în care echipele mobilizate de Consiliul Judeţean Argeş pot interveni pe teren.

R.A. ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!