9.7 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Vecinii noştri de la Schitu Goleşti au rezolvat formalitatea aprobării bugetului local. Modernizarea de drumuri revine pe agenda de lucru

Din 25 martie, administraţia publică de la Schitu Goleşti are la dispoziţie bugetul acestui an, pentru a putea trece la treabă, angajând cheltuielile propuse în 2025. Vecinii noştri s-au mişcat bine, aprobând la data precizată în deschiderea articolului sumele estimate că vor fi încasate şi consumate până la sfârşitul anului. Autorităţile locale şi-au propus venituri de 25.953.000 lei şi cheltuieli de 26.993.000 lei. Secţiunea de funcţionare se bazează pe 9.348.000 lei, iar cea de dezvoltare, însemnând investiţiile localităţii, pe 16.605.000 la partea de venituri, datorită fondurilor atrase, şi pe 17.645.000 lei, la partea de cheltuieli. Pentru cele 25 de posturi aprobate ale Primăriei – dintre care 22 ocupate – a fost stabilit un fond de salarii de 2.265.000 lei.

Câteva referinţe despre programul investiţional, care îi interesează cel mai mult pe cetăţenii unei localităţii. Primăria Schitu Goleşti şi-a propus să folosească din excedentul bugetar înregistrat la 31 decembrie 2024 o parte din aceste economii pentru a finanţa câteva obiective de investiţii: 560.000 lei pentru o lucrare de modernizare de drumuri locale (proiectare şi execuţie); 250.000 lei pentru modernizarea parcului de la Orăşelul Minier; 200.000 lei pentru o plată în cadrul investiţiei derulate anul trecut constând în reabilitarea energetică a Şcolii Gimnaziale nr.1 Schitu Goleşti; 30.000 lei pentru o plasă de protecţie la sala de sport a Şcolii Gimnaziale din localitate.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!