25/04/2025

Portarul echipei Muscelul Câmpulung, Rafael Munteanu, titular la România U19 în victoria cu Elveţia U20

În această perioadă, reprezentativa de fotbal a României U19 se află într-un cantonament de pregătire în Marbella, Spania, având programate şi două partide de verificare cu selecţionata U20 a Elveţiei. Prima partidă s-a disputat vineri, 21 martie, iar tricolorii, care se pregătesc pentru EURO U19, s-au impus cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de Darius Fălcuşan în minutul 66. În poarta naţionalei pregătite de Ion Marin s-a aflat goalkeeper-ul formaţiei Muscelul Câmpulung, Rafael Munteanu, a cărui evoluţie a fost apreciată de staff-ul tehnic. Cele două formaţii se vor întâlni din nou luni, 24 martie, de la ora 13:00. Reamintim că România U19 este calificată la Campionatul European U19, competiție ce va avea loc în perioada 13-26 iunie 2025 în România.

̂ : Munteanu – Cercel (’76 Chinteș), Fălcușan (C), E. Marincău, Marița (’76 Călugăr) – Szimionaș – Guțea (’76 Tarbă), D. Matei (’88 Fulga), D. Păcuraru (’88 Stoian) – Șandro (’46 D. Barbu), Vermeșan

̦: Ion Marin

̦ :

Portari: Rafael Munteanu (FC Muscelul Câmpulung), Máté Simon (FK Csikszereda)

Fundași: Alin Chinteș (Unirea Ungheni), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli FC / Italia), Alexandru Ureche (Budapesti VSC / Ungaria), Raul Marița (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr (CSM Unirea Alba Iulia), Matei Marin (Steaua București)

Mijlocași: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (FC Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), Corrado Fulga (Ternana / Italia), David Matei (Steaua București), Alexandru Irimia (Metaloglobus București), David Păcuraru (Steaua București), Mihai Toma (FCSB)

Atacanți: Alexandru Stoian (FCSB), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia), Denis Șandro (US Sassuolo / Italia), David Barbu (Universitatea Craiova)

  1. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!