În prima etapă a play-out-ului Ligii 3 la fotbal, Seria 8, ARO Câmpulung a pierdut, scor 0-2 (0-1), întâlnirea din deplasare cu Jiul Petroşani. Cele două goluri ale partidei au fost marcate de Sajin (min. 17) şi Geană (min. 61). La meci a fost prezent şi Mihai Pintilii, antrenor secund la FCSB, care la final s-a întreținut cu antrenorii echipei ARO, Alin Popescu şi Marius Tomozei, dar şi cu jucatorii Ionuț Șerban (au fost colegi la Jiul) şi Albert Jarcă (venit de la FCSB). Vom reveni cu amănunte. N. Manole