Adevărul Literar şi Artistic, august 1933
Moment diurn
„Oraşul îmbracă haină de sărbătoare. Duminică. Toată lumea îşi părăseşte casele de dragul soarelui şi al aerului curat. Perechi: simple, dublate sau triplate, câmpulungenii măsoară bulevardul de-a lungul.
Duminică, după terminarea slujbei religioase, până la unu, bulevardul atrage. Aici se etalează toaletele, pantofii, pălăriile. Şi femeile, şi bărbaţii. Elegante săteşti, cu portul amestecat, se întrepătrund cu elegantele oraşului. Fote prea încărcate cu fir – unele; prea bogate în culori – altele. Rochii după ultima modă ce pătrund la Câmpulung – distanţă de trei luni de Capitală – sau după fantezii personale. Bascul de toate culorile acoperă buclele părului tuns. Brune, blonde, şatene, albe. Parfum ieftin, pudră şi mai ieftină. Ici, colo, câteva exemplare ce exală un miros de parfum scump şi pudră la fel.
Tinere şcolăriţe, care şi-au lepădat pentru o zi şorţul de uniformă şi ciorapul negru, îşi poartă cu zâmbet de tinereţe în ochi rochia „particulară”, ciorapii şi pantofii noi. Numai după ochii, cu care îşi caută profesoarele, le recunoşti sub deghizarea şi după pălăria bleumarin închenărită cu roşu.
- „Bulevardul, plin de lume îmbrăcată colorat, ce se scurge înfrăgezită de soare şi de primăvară, pare un covor pe care s-au vărsat vopselile de ouă ale Paştilor ce s-au dus”
Cei care vin de la Biserica „Sfântul Nicolae – Târg” se încrucişează cu cei care vin de la Biserica Domnească. Pe stradă, în dreapta, câte trei, trec plotoane de normalişti şi seminarişti trimeşi cu frontul la biserică. Pe stânga, pâcâie două-trei motociclete, gâfâie câteva automobile, chiuie un birjar, plesnind biciul de crupa calului. Forfoteală destulă. Saluturi, zâmbete, ocheade.
Bulevardul, plin de lume îmbrăcată colorat, ce se scurge înfrăgezită de soare şi de primăvară, pare un covor pe care s-au vărsat vopselile de ouă ale Paştilor ce s-au dus.
-Ai reuşit să te scoli, Dinule?
-Probabil, Miron.
Cei doi se înglobară mulţimii, aducând culorilor aportul negrului.
În faţa cafenelei, băncile şi scaunele sunt ocupate de pensionari care schimbă iarna – a câta? – cu primăvara. După câteva tururi, se opriră în faţa barometrului de la Grădina Publică, între un castan, o gură de canal şi o reclamă cinematografică. Lăsau mulţimea să defileze. Priveau bulevardul mişcător. Saluturile le arcuiau siluetele şi recoltau zâmbete.
Cu ora mesei, bulevardul se goleşte. Fiecare îşi regăseşte căminul, în aşteptarea plimbării de după amiază. Cei doi făcură la fel.
- „În după amiaza timpurie, prezintă bulevardul şi Grădina Publică drept curios amestec de servante în toate costumele şi de soldaţi în kaki”
Câmpulungul. Duminică după amiază, în după amiaza timpurie, prezintă bulevardul şi Grădina Publică drept curios amestec de servante în toate costumele şi de soldaţi în kaki. Pe ici, pe colo, doar câteva perechi de liceeni sau şcolăriţe. Este timpul când adevăraţii câmpulungeni dorm.
Când mai târziu, pe la şase, ei încep să apară, servantele se retrag spre cârciumile de la periferie, unde este joc cu lăutari, lăsând locurile lor de pe băncile bulevardului, calde încă, stăpânelor, care vin să se recreeze. Ordonanţele fug de frica ofiţerilor.
Dinu Mareş se declară pentru Grădina Publică. O ocoli pe aleile laterale. Se hotărî apoi să treacă şi pe aleea principală, alee lată ce împarte grădina în două dreptunghiuri egale, de-a lungul. În dreptul rondului din mijloc, plin cu pământ, o ţărăncuţă drăcoasă îl privi lung. Îşi întoarse capul privind-o stăruitor. Ea îi susţinu privirea un timp, apoi îşi îndreptă faţa luminată de un zâmbet timid într-o parte, apoi corpul plinuţ.
Dinu mai făcu câţiva paşi înainte. Se opri nehotărât. Se întoarse o clipă şi îi făcu, uşor, un semn din cap. Şi îşi porni paşii, grăbindu-i cu încetul. Când ajunse la poştă, îşi aruncă ochii înapoi. Ţărăncuţa stătea nemişcată pe locul pe care o lăsase, urmărindu-l din ochi. Repetă semnul din cap. O văzu ridicându-se. Atunci, îşi reluă drumul. Traversă strada Matei Basarab, urcă pe strada Primăverii şi intră în parc. La prima bancă se opri să aştepte.
Când ţărăncuţa se ivi în pragul porţii, el îi făcu semn cu mâna. Apoi se ridică şi apucă pe o alee lăturalnică şi pustie. Fata îl urmă până la un boschet din puieţi de brad amestecaţi cu câteva tufe de anin şi mesteacăn. Dinu se aşeză jos. Ea veni lângă el.
-Cum te cheamă?
-Ileana, răspunde timidă, mototolindu-şi un colţ al basmalei.
Când vorbi, i se văzură dinţii albi şi mărunţi. Buzele subţiri şi roşii îi lăsau să prindă razele de soare ce cădeau după deal. Ochii căprii şi limpezi se opriseră pe cravata lui.
Dincu o cuprinse de subţiori şi şi-o apropie, privind-o ţintă.
-De ce ai venit aici?
-Pentru că m-ai chemat.
Lăsă subţiorile pentru obraji. O sărută. Femeia închise ochii şi îi trecu vag o mână după gât.
Autor: Caraiman Gânju