Accident rutier produs în comuna Dârmănești, intersecția cu Drumul Morii, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit ISU Argeş, au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje SAJ.
În urma evenimentului au rezultat cinci victime, patru adulți și un copil, toate conștiente. Toate cele cinci victimele au fost transportate la spital.
Paramedicii SMURD au preluat cinci persoane, după cum urmează:
– persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 51 de ani, care prezintă un traumatism cu plagă în zona capului și acuză dureri în zona toracelui și la membrul inferior stâng;
– persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prezintă un hematom frontal și acuză dureri lombare și la membrul inferior stâng;
– persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 63 de ani, prezintă traumatisme la cap și în zona feței.
Celelalte două persoane au fost preluate de echipajele SAJ. La fața locului, pompierii au asigurat și măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.