În luna Martie, vă așteptăm cu drag la Muzeul Municipal Câmpulung – Secția de Istorie, Artă Plastică și Științele Naturii, să descoperiți expoziția temporară „Printre dealuri și muscele”.
Mare parte din tablourile expuse surprind farmecul inconfundabil al Câmpulungului, așa cum l-au văzut și iubit artiștii, de-a lungul timpului.
De pe Dealul Flămânda sau din Grui, priveliștea orașului prinde viață pe pânză. Piața animată, târgul de Sfântul Ilie, turlele impresionante ale bisericilor Sf. Marina și Flămânda, toate așezate pe fundalul muscelelor ce veghează de veacuri acest loc binecuvântat.
Pe simeze, alături de lucrările unor maeștri, precum: Iosif Iser, Constantin Isachie și Iosif Steurer, veți descoperi și creațiile unor artiști mai puțin cunoscuți, dar la fel de inspirați. care reușesc să surprindă, la fel de bine, maiestuoase coline mărginind localități Aceștia ne poartă printr-o lume de culori și lumină, ilustrând cu sensibilitatea și eleganță peisaje pitorești din: Rucăr, Furnicoși, Curtea de Argeș, Călimănești și alte locuri pline de istorie și farmec.