„Nimeni nu merită să părăsească lumea aceasta frumoasă la 18 ani, nimeni… Cu atât mai puţin un suflet bun şi inocent, blând, generos, cald şi credincios ca al Mariei. A fost iubită mult, foarte mult, extraordinar de mult de atâţia oameni… de familie, de prieteni, dar şi de noi, colegii ei şi doamna dirigintă. Nu era nimeni în clasa noastră care să aducă mai multă energie, vivacitate, voie bună în fiecare dimineaţă. Nu era nimeni care să glumească atât de ghiduş, dar totuşi respectuos cu profesorii, care să vadă numai aspectele bune în orice şi care să trăiască atât de pasional şi intens fiecare emoţie.
Simţim că Maria a lăsat un gol printre noi, dar şi în noi, dar ne consolăm gândindu-ne că a ajuns acum într-un loc mai bun, mai fericit, aproape, foarte aproape de Dumnezeu, pe care îl iubea atât de mult, şi căruia i-a dedicat întreaga sa viaţă!”, este mesajul de condoleanţe al colegilor, profesorilor şi conducerii Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, care au anunţat că Antonia Maria Popescu, elevă în clasa a XII-a A, profilul educator-învăţător a pierdut lupta cu viaţa. De mai bine de un an, adolescenta se lupta cu o boală necruţătoare.
„Suntem alături de familie şi să te odihneşti în pace, Maria!”, colegii din clasa a XII- a A.
„Condoleanţe îndureratei familii a celei care a fost Antonia Maria Popescu, din clasa a XII-a A, profil educator-învăţător”, conducerea Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”.