16/03/2025

Măgeanu laudă diplomele lui Fologea şi faptul că vorbeşte o jumătate de oră la un subiect

14 minute, atât a durat alocuţiunea lui Marinică Fologea pe subiectul deranjant al gunoiului, pe care niciunul din Consiliul Local nu-l cunoaşte mai bine decât el. Este normal să ştie tot ce mişcă în judeţ, ca activitate, tarife, reguli, hotărâri, dată fiind activitatea prestată înainte de pensionare, la A.D.I. Servsal, asociaţia care gestionează problema colectării deşeurilor în judeţul Argeş. Pesemne Norris Măgeanu, revenit între colegi după o absenţă de patru luni şi şapte şedinţe, atât de tare s-a plictisit încât durata speech-ului lui Fologea i s-a părut dublă, după cum el însuşi s-a exprimat. În faţa colegilor, Măgeanu a prezentat drept o calitate faptul că alesul social-democrat a avut un expozeu de o jumătate de oră, cât i s-a părut lui, care îl recomandă în grupul de lucru la planul de măsuri obligatorii de implementat dacă nu dorim să se dubleze taxa de salubritate, abia săltată la 20 de lei, la începutul anului. Aici, liberalul nu greşeşte: Fologea, care pare că îşi doreşte acest lucru, ar putea fi cooptat în echipa care concepe strategia cu pricina, menită să salveze buzunarul cetăţenilor de sancţiunea necolectării selective a resturilor de care se debarasează.

  • Vicele are şi el dreptatea lui când spune că nu trebuie să faci teren cu diplomele în braţe  

Încercând să-i găsească calităţi colegului de la PSD, bun cunoscător al „Constituţiei gunoaielor”, cum a numit Fologea legea de căpătâi în materia salubrităţii, Măgeanu a stârnit zâmbete celor atenţi la intervenţia sa: diplomele şi vorbăria, punctele forte ale social-democratului. A venit vorba despre atuurile lui Marinică Fologea în acest domeniu, pe care, fără discuţie, îl stăpâneşte, în momentul în care vicele Alin Vlădău i-a provocat pe consilieri – în special pe cei de la PSD, PNL şi AUR – să i se alăture la acţiunile de teren, ca să urmărească ce şi cum se colectează, ce şi cum se aruncă la ghene.

Ce s-a băşicat Măgeanu că nu e responsabilitatea lui, ci a viceprimarului! Pe jumătate omul are dreptate. Nu că n-ar fi responsabilitatea lui de consilier local, dar este conştient că nu este stare să aloce câteva ore din programul matinal ca să cutreiere cartierele câmpulungene, pline de „bube, mucegaiuri şi noroi”, vorba poetului. O dată, pentru că nu este om de teren şi de acţiune, dând impresia de “esenţă” de comoditate. A doua oară, pentru că nu locuieşte la Câmpulung, fiind străin de oraş şi problemele lui. Şi pe el, ca politician de opoziţie, nu-l interesează ca acestea să se rezolve, ci să persiste.

La şedinţa din 27 februarie 2025, Măgeanu s-a dat singur de gol că n-are chef să se umple de mizerie şi mirosurile teribile de la tomberoanele din cartiere, pretextând că sarcina colindării oraşului este a viceprimarului. Cât de greşit gândeşte acest cetăţean nimerit din greşeală în Consiliu Local! Greşeala alegătorilor, nu a lui.

„Domnul viceprimar – zice Măgeanu – ne invită să mergem cu dumnealui pe stradă, ceea ce poate fi un lucru bun (n.r. nu că poate fi un lucru bun, chiar e). Sarcina asta este a dumnealui. Dacă este grea şi nu poate s-o îndeplinească, îl avem pe domnul Fologea, care tocmai ne-a spus că are şi diplome în zona asta. De ce nu-l folosiţi pe domnul Fologea… uite, venim şi alţii…”, a gângurit musafirul dezbaterii.

„Nu v-am invitat să mergem împreună cu diplomele în braţe. Nu, mergem ca reprezentanţi ai cetăţenilor din stradă. Dacă dumneavoastră nu puteţi, că vă strânge costumul, nu este o problemă.”, a replicat inspirat vicele Vlădău.

Măgeanu a insistat să binedispună audienţa, „periind” o altă trăsătură a lui Fologea, care mai degrabă este un defect decât o calitate. „Degeaba ieşim noi pe stradă şi venim cu idei dacă dumneavoastră nu ne băgaţi în seamă. La fel cum degeaba domnul Fologea vorbeşte o jumătate de oră, dacă toţi consilierii USR votează ce vor dânşii şi n-are nicio relevanţă, indiferent că spune lucruri care sunt extrem de serioase.”, a arătat liberalul cât de mult îi place să se audă, deşi n-are nimic cu „miez” de transmis.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!