02/07/2026

Primăria Mioarele are în plan reabilitarea Căminului Cultural, modernizarea toaletelor şi construirea unei terase pentru evenimente

Administraţia locală a comunei Mioarele are în vedere reabilitarea Căminului Cultural, un obiectiv care necesită aducerea la standarde moderne. Primarul Ion Iosif a declarat că printre principalele lucrări propuse se numără construirea unor toalete moderne şi amenajarea unei terase în curtea instituţiei, iar, dacă bugetul va permite, se va lua în calcul inclusiv schimbarea pardoselii.

În prezent, Căminul Cultural nu dispune de toalete moderne, iar edilul doreşte construirea, pe terenul din spatele clădirii, a două grupuri sanitare pentru bărbaţi, două pentru femei şi unul destinat persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, având în vedere spaţiul disponibil, se intenţionează realizarea unei terase deschise, prevăzută cu copertină, care să poată fi utilizată pentru evenimente precum nunţi sau petreceri.

Pe de altă parte, un obstacol în ceea ce priveşte realizarea acestor lucrări îl reprezintă incertitudinea privind bugetul local. Până în acest moment, bugetul de stat pentru 2025 nu a fost aprobat, ceea ce împiedică administraţia locală să îşi stabilească propriul buget. Potrivit primarului, resursele financiare sunt limitate, bugetul actual al comunei fiind de 600.000 lei, în timp ce cheltuielile estimate se ridică la 1.200.000 lei.

În cazul în care vor fi obţinute fonduri suplimentare, se doreşte şi înlocuirea pardoselii din interiorul Căminului Cultural. În prezent, aceasta este din lemn, iar planul administraţiei este de a o înlocui cu gresie, pentru o mai bună durabilitate şi întreţinere.

R.A.Ş.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!