-1.4 C
Campulung Muscel
12/02/2025

Continuă instalarea rigolelor pe drumul care leagă satele Măţău şi Suslăneşti

Drumul comunal DC 36, care leagă satele Măţău şi Suslăneşti din comuna Mioarele, a intrat vara trecută în proces de modernizare. Cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, acest drum era de multă vreme o sursă de nemulţumire pentru locuitorii din zonă, fiind afectat de surpări şi denivelări severe, care îl făceau dificil de utilizat.

Din cauza stării deplorabile a carosabilului, locuitorii din Suslăneşti au fost nevoiţi să adopte un traseu alternativ pentru a ajunge în centrul comunei, ocolind aproape 50 de kilometri, iar această situaţie le îngreuna activităţile zilnice şi le crea întârzieri.

Modernizarea DC 36 a fost inclusă în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” şi reprezintă unul dintre proiectele importante de infrastructură derulate în comună. Valoarea contractului de execuţie este de 6.244.291,89 lei, care a fost atribuit firmei Group Concif SRL, desemnată pentru turnarea covorului asfaltic, amenajarea rigolelor şi a şanţurilor betonate pentru a fi asigurată scurgerea apelor pluviale. Lucrările, care continuă în prezent, sunt programate să se finalizeze în primăvara acestui an.

R.A.Ş.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!