În luna octombrie a anului trecut, în comuna Mioarele a demarat cel mai important proiect de infrastructură realizat pe raza sa, respectiv sistemul de alimentare cu apă potabilă. Investiţia, finanţată prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, are o valoare de 3,3 milioane de lei şi este gestionată de firma piteşteană Zeus SA, câştigătoarea licitaţiei.
Proiectul vizează alimentarea cu apă potabilă a întregii comune, printr-un sistem complex care presupune aducţiunea şi stocarea apei. Componenta centrală a investiţiei este un rezervor de 250 metri cubi amplasat pe deal, care va alimenta alte rezervoare şi va lucra în tandem cu trei staţii de pompare, care vor distribui apa în satele Măţău, Coceneşti şi Chilii-zonele cele mai afectate de lipsa resurselor de apă. „Executantul se mişcă destul de repede, sperăm ca în toamnă să fie lucrarea gata. Este cea mai mare investiţie pentru comună, existând mereu probleme cu apa pe timpul verii. Vor fi trei staţii de pompare, jos pe raza Câmpulungului, una la intrare în comuna Mioarele şi una la Ciopată şi un bazin de colectare a apei de 250 de tone pus pe deal. Din acest bazin, apa se va distribui la celelalte bazine pe care le avem deja în comună, la izvoarele vechi.”, a declarat primarul Ion Iosif.
În vara anului trecut, comuna Mioarele s-a confruntat cu o criză a apei, cauzată de secarea izvoarelor din cauza temperaturilor ridicate. În lipsa altor surse de alimentare, localnicii au depins de aprovizionarea provizorie cu cisterne sau de intervențiile pompierilor. Această situație a accentuat nevoia de implementare a unui sistem modern de alimentare cu apă, capabil să asigure un flux constant, indiferent de condițiile meteorologice.
După semnarea contractului în toamna anului 2023, autoritățile locale au întâmpinat unele întârzieri din cauza clarificărilor și eliberării documentațiilor cadastrale necesare, dar lucrările propriu-zise au început la finalul anului trecut. În prezent, echipele lucrează la introducerea conductelor în zona Mățău, iar procesul avansează într-un ritm optim. Dacă lucrările continuă conform planului, noul sistem ar putea fi operațional până în toamna acestui an, oferind locuitorilor din Mioarele o sursă constantă de apă potabilă.
Robert Adrian ŞTEFAN