4.7 C
Campulung Muscel
25/01/2025

Averile aleşilor noştri (I). Cu apartamente în Bucureşti, terenuri, conturi, fonduri de investiţii şi acţiuni, Mădulărea îi întrece pe foştii contracandidaţi la Primărie

Pe parcursul mai multor ediţii vă vom prezenta cât de avuţi sau, dimpotrivă, sunt aleşii noştri, propulsaţi la conducerea Câmpulungului în mandatul 2024-2028. Declaraţiile de avere şi de interese au fost completate toamna trecută, la 30 de zile de la învestirea în funcţii.

În primul episod i-am inclus, aşa cum era firesc, pe primar şi viceprimar şi cei trei consilieri locali care au candidat, pe 9 iunie 2024, la funcţia de primar. Din acest prim lot, cel mai înstărit este Georgel Mădulărea, care are şi terenuri, şi casă, şi două maşini, şi patru apartamente, dintre care două în Bucureşti, conturi, fonduri de investiţii, acţiuni etc. Norris Măgeanu, în schimb, nu are terenuri, case ori apartamente, averea imobiliară, constând în trei apartamente în Bucureşti, fiind a soţiei, căreia îi aparţin şi grosul veniturilor care intră în casă.

În enumerarea de proprietăţi ale primăriţei Elena Lasconi, majoritatea imobilelor sunt moştenirea soţului şi a familiei acestuia. În rest, Elena Lasconi are tot ce avea şi în 2020, când a candidat la Primărie: casa din Valea Bărbuşii, apartamentul în Bucureşti şi maşina. Cu şapte terenuri, preponderent achiziţionate împreună cu soţia, viceprimarul Alin Vlădău nu stă rău la capitolul bunăstare familială. Iar Andrei Dobrescu pare să se încadreze în tiparul unei familii obişnuite din România, cu o locuinţă şi venituri din salarii.

Primar Elena Lasconi

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2005, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 4.924,70 mp, cota parte 1/1, titular Lasconi Elena Valerica;
  • Un teren agricol în Scorniceşti, judeţul Olt, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 37.500 mp, cota parte 3/8, titulari Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin, Georgescu Alexandra;
  • Un teren intravilan în Scorniceşti, judeţul Olt, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 2.500 mp, cota parte 3/8, titulari Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin, Georgescu Alexandra;
  • Un teren intravilan în Scorniceşti, judeţul Olt, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 700 mp, cota parte 3/8, titulari Georgescu Cătălin, Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia;
  • Un teren extravilan în Mogoşoaia, judeţul Ilfov, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 500 mp, cota parte 3/16, titulari Georgescu Cătălin, Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia;
  • Un teren intravilan în Topalu, judeţul Constanţa, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 1.150 mp, cota parte 3/16, titulari Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin;
  • Un teren agricol în Topalu, judeţul Constanţa, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 20.000 mp, cota parte 3/16, titulari Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 2005, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 98,64 mp, cotă parte 1/1, titular Lasconi Elena Valerica;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în 2001, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 65 mp, cotă parte 1/1, titular Lasconi Elena Valerica;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 70,71 mp, cotă parte 3/32, titulari Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin Teodor;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în 2009, prin moştenire, în suprafaţă de 58,52 mp, cotă parte 3/16, titulari Georgescu Alexandra, Florea Mihaela Delia, Georgescu Cătălin Teodor.

Maşini

  • Un autoturism Opel, anul de fabricaţie 2007, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Datorii

  • Un credit contractat în anul 2017, la Banca Transilvania, scadent în anul 2037, în valoare de 288.134,02 lei;
  • Un credit contractat în anul 2021, la Banca Transilvania, scadent în anul 2026, în valoare de 100.000 lei.

Venituri

  • Salariul de primar al municipiului Câmpulung, încasat anual: 150.717 lei (12.559,75 lei lunar);
  • Salariul soţului Cătălin Teodor Georgescu, de consilier la Camera Deputaţilor, încasat anual: 75.600 lei (6.300 lei lunar).

În declaraţia de interese, Elena Lasconi a menţionat calitatea de preşedinte al Uniunii Salvaţi România Câmpulung, membru al filialei Argeş a Uniunii Salvaţi România şi preşedinte al Uniunii Salvaţi România.

Declaraţiile de avere şi interese au fost completate pe 30 octombrie 2024.

Viceprimarul Adrian Vlădău, consilier local USR

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 1997, prin moştenire, în suprafaţă de 1.000 mp, cota parte 100%, titular Vlădău Adrian;
  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2015, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 774 mp, cota parte 50%, titulari Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela;
  • Un teren agricol în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2015, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 1.201 mp, cota parte 50%, titulari Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela;
  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2014, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 242 mp, cota parte 50%, titulari Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela;
  • Un teren agricol în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2002, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 4.216 mp, cota parte 50%, titulari Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela;
  • Un teren agricol în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2015, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 2.837 mp, cota parte 50%, titulari Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela;
  • Un teren agricol în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 1997, prin moştenire, în suprafaţă de 5.000 mp, cota parte 100%, titular Vlădău Adrian.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 1997, prin moştenire, în suprafaţă de 48 mp, cotă parte 100%, titular Vlădău Adrian;
  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 2015, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 82 mp, cotă parte 50%, titular Vlădău Adrian şi Vlădău Daniela.

Maşini

  • Un autoturism Dacia 1310, anul de fabricaţie 1978, dobândit prin moştenire;
  • Un autoturism Fiat Doblo, anul de fabricaţie 2010, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Datorii

  • Un credit la Raiffeisen Bank, contractat în anul 2024, scadent în anul 2028, în valoare de 43.027,01 lei.

Venituri

  • Indemnizaţia de consilier local, încasată anual: 9.650 lei;
  • Salariul de angajat la SC All In Top SRL, încasat anual: 25.230 lei (2.102,5 lei lunar);
  • Salariul soţiei, Vlădău Daniela, de angajat la SC All In Top SRL, încasat anual: 24.567 lei (2.047,25 lei lunar);
  • Dividende: 288.816 lei.

În declaraţia de interese, Adrian Vlădău a consemnat calitatea de asociat la SC All In Top SRL Câmpulung, cu 20 părţi sociale (200 lei – valoarea totală a părţilor sociale).

Declaraţiile de avere şi de interese au fost completate pe 15 noiembrie 2024.

Georgel Mădulărea, consilier local PSD

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2006, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 1.245 mp, cotă parte 1/1, titular Mădulărea Georgel;
  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2007, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 1.518 mp, cotă parte 1/2, titular Mădulărea Georgel şi Mădulărea Mariana Cristina.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 2011, prin construcţie, în suprafaţă de 249 mp, cotă parte 1/2, titulari Mădulărea Georgel şi Mădulărea Mariana Cristina;
  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2006, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 47 mp, cotă parte 1/2, titulari Mădulărea Mariana Cristina şi Mădulărea Georgel;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în 2016, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 82 mp, cotă parte 1/2, titulari Mădulărea Mariana Cristina şi Mădulărea Georgel;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în 2019, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 57 mp, cotă parte 1/2, titulari Mădulărea Mariana Cristina şi Mădulărea Georgel;
  • Un apartament în Năvodari, dobândit în 2023, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 60 mp, cotă parte 1/2, titulari Mădulărea Mariana Cristina şi Mădulărea Georgel.

Maşini

  • Un autoturism Audi, anul de fabricaţie 2012, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Toyota, anul de fabricaţie 2019, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Conturi şi depozite bancare

  • Un cont curent la Banca Transilvania, deschis în anul 2012: 50.660 lei;
  • Un cont curent la Banca Transilvania, deschis în anul 2016: 612 lei;
  • Un cont curent la Banca Transilvania, deschis în anul 2014: 7.248 lei;
  • Un cont curent la BRD, deschis în anul 2017: 149.684 lei;
  • Un cont curent la BRD, deschis în anul 2016: 3.383 euro;
  • Un cont curent la BRD, deschis în anul 2016: 3.348 euro;
  • Un cont curent la BRD, deschis în anul 2017: 1.175 euro;
  • Un fond de investiţii la CAR Învăţământ, deschis în anul 1998: 26.000 lei;
  • Un fond de investiţii la CAR Învăţământ, deschis în anul 2006: 19.380 lei.

Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale

  • SC Muscelul SA: cota de participare – 15 acţiuni sau părţi sociale, cu o valoare totală la zi: 150.000 lei.

Datorii

  • Creditor Nicolaescu Marius, credit contractat în anul 2024, scadent în anul 2025, în valoare de 100.000 lei.

Venituri

  • Salariul de administrator la Administraţia Naţională Apele Române, încasat anual: 29.700 lei;
  • Salariul de director comercial la SC Muscelul SA, încasat anual: 9.800 lei;
  • Salariul soţiei, Mădulărea Mariana Cristina, de consilier superior la Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor: 50.458 lei;
  • Venit din activitatea de formator la SC Unic Sports SRL: 7.200 lei;
  • Venit din vânzarea de mobilier, electronice şi electrocasnice – Minca Ion: 47.000 lei;
  • Venit din servicii medicale – Metropolitan Asigurări: 850 lei;
  • Venit din chirie: 23.712 lei;
  • Venit din vânzarea unui apartament: 150.000 lei;
  • Venit din alocaţiile celor doi copii, în sumă de 3.072 lei fiecare.

În declaraţia de interese, Georgel Mădulărea a menţionat calitatea de acţionar, cu 15 acţiuni, în valoare de 150.000 lei, la SC Muscelul SA Câmpulung, şi pe cea de preşedinte al PSD Câmpulung.

Declaraţia de avere a fost completată pe 15 noiembrie 2024, iar cea de interese pe 14 noiembrie 2024.

Norris Marcu Măgeanu, consilier local PNL

Clădiri

  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în anul 2018, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 115 mp, cotă parte 100%, titular Măgeanu Cristina Irinel;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în anul 2020, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 120 mp, cotă parte 100%, titular Măgeanu Cristina Irinel;
  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în anul 2023, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 150 mp, cotă parte 100%, titular Măgeanu Cristina Irinel.

Maşini

  • Un autoturism Jeep Wrangler Rubicon, anul de fabricaţie 2020, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Mercedes, anul de fabricaţie 2020, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Datsun, anul de fabricaţie 1973, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă etc.

  • Bijuterii / obiecte de artă ale soţiei, anul dobândirii 2018, valoare estimată: 100.000 lei.

Conturi şi depozite bancare

  • Un cont curent la Banca Comercială Română, deschis în anul 2015: 20.000 lei;
  • Un cont curent la Revolut Bank, deschis în anul 2019: 1.000 lei;
  • Un cont curent la Raiffeisen Bank, deschis în anul 2018: 145.966 lei;
  • Un cont curent la Raiffeisen Bank, deschis în anul 2018: 10.155 lei;
  • Un fond de investiţii la Swiss Capital, deschis în anul 2018: 605.712 lei.

Datorii

  • Un credit la Banca Comercială Română, contractat în 2024, scadent în 2029: 200.000 lei;
  • Un credit la Apafi Răzvan Adrian, contractat în 2024, scadent în 2024: 50.000 lei.

Venituri

  • Salariul de preşedinte al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, încasat anual: 118.000 lei (9.833,33 lei lunar);
  • Salariul soţiei, Măgeanu Cristina Irinel, de medic ginecolog la Medlife, încasat anual: 362.387 lei (30.198,91 lei lunar);
  • Venitul soţiei din închiriere: 11.400 euro;
  • Venitul soţiei – bursa Swiss Capital: 605.712 lei.

În declaraţia de interese, Norris Măgeanu a menţionat calitatea de membru preşedinte al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu o valoare a beneficiilor de 118.000 lei, şi pe cea de preşedinte al organizaţiei PNL Câmpulung.

Declaraţia de avere a fost completată pe 15 noiembrie 2024, iar cea de interese pe 14 noiembrie 2024.

Andrei Dobrescu, consilier local AUR

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2005, prin moştenire, în suprafaţă de 434 mp, cotă parte 1/3, titulari Dobrescu Ioana Sorina, Dobrescu Andrei, Dobrescu Maria.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în anul 2005, prin moştenire, în suprafaţă de 180 mp, cotă parte 1/3, titulari Dobrescu Ioana Sorina, Dobrescu Andrei, Dobrescu Maria;
  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2024, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 54 mp, cotă parte 1/2, titulari Dobrescu Irina, Dobrescu Andrei.

Maşini

  • Un autoturism Opel, anul de fabricaţie 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Suzuki, anul de fabricaţie 2001, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un ATV, anul de fabricaţie 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un scuter, anul de fabricaţie 2022, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Venituri

  • Salariul soţiei, Dobrescu Irina, de la SC Clubul Sănătăţii SRL, încasat anual: 30.420 lei;
  • Salariul soţiei, Dobrescu Irina, de la Fundaţia Sinergii, încasat anual: 2.800 lei;
  • Salariul soţiei, Dobrescu Irina, de la Direcţia de Asistenţă Socială Câmpulung, încasat anual: 10.080 lei;
  • Venit din asistenţă juridică – Cabinet Individual de Avocatură Dobrescu Andrei: 77.449 lei;
  • Alocaţiile celor doi copii, în sumă de 3.072 lei fiecare.

În declaraţia de interese, Andrei Dobrescu a menţionat calitatea de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor.

Declaraţiile de avere şi de interese au fost completate pe 28 noiembrie 2024.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!