Fostul comandant al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, lt. col. Mircea Mardare este, din 30 decembrie 2024, tânăr pensionar. La final de carieră, acesta, alături de alţi 15 colegi, a primit o diplomă de excelenţă în cadrul unei ceremonii oficiale care s-a desfăşurat la sediul ISU Argeş. Mircea Mardare a condus subunitatea din Câmpulung din 17 iunie 2021, când a preluat funcţia, prin concurs, de la lt. col. George Ionuţ Tănase. Noul comandant al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung va fi, cel mai probabil, căpitanul Ionuţ Vasile Tunaru, adjunctul lui Mircea Mardare până la pensionarea acestuia şi fostul purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş.
Ionuţ Vasile Tunaru a absolvit Liceul Teoretic „Ion Barbu”, din Piteşti, în anul 2014, iar patru ani mai târziu a finalizat cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti, Facultatea de Pomieri. În perioada iulie 2018 – martie 2019 a activat ca ofiţer în cadrul Serviciului de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, iar în perioada aprilie – mai 2019 a ocupat funcţia de ofiţer principal în cadrul aceluiaşi inspectorat. În luna iunie 2019, Ionuţ Tunaru a fost încadrat ca ofiţer principal la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” Argeş. Din luna august 2019 şi până în octombrie 2024 a fost purtătorul de cuvânt al pompierilor argeşeni. Ulterior, a fost încadrat în funcţia de locţiitor al comandantului Detaşamentului de Pompieri Câmpulung până la pensionarea lui Mircea Mardare. Alex Barbu