Incendiu devastator, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stâlpeni! Bucătăria unui local a fost distrusă în totalitate de flăcări, la fel şi aparatura electrocasnică şi alte bunuri aflate în interior. Pagubele sunt însemnate însă, din fericire, nu au fost victime.
Incendiul a fost semnalat în jurul orei 2.00 la restaurantul „La Sac”. Flăcările au cuprins cu repeziciune bucătăria localului dat fiind faptul că structura acesteia era în majoritate din lemn. Pompierii din Mioveni au intervenit cu două autospeciale de intervenţie dar nu, în ciuda eforturilor depuse, nu au putut salva mare lucru. „Azi dimineața, pompierii din cadrul Detașamentului Mioveni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă și un echipaj SMURD în localitatea Stâlpeni, pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu la o bucătărie. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, fiind afectate în proporție de 90% aparatele electrocasnice din interiorul acesteia (frigidere, mașina de spălat și cuptoare). A ars pe o suprafața de aproximativ 250 de mp acoperișul construit din lemn. Cauza probabilă: efectul termic al curentului electric.”, informează ISU Argeş. Alex Barbu