Datorită aprobării solicitate aleşilor judeţeni, astăzi, 19 decembrie 2024, la şedinţa ordinară a lunii, aflăm despre o descoperire arheologică extraordinară petrecută în Muscel. Consilierilor judeţeni li se solicită votul pentru o plată de 3.000 de lei către Lucian Marian Dicu, reprezentând recompensa în bani cuvenită pentru descoperirea unui bun arheologic pe teritoriul judeţului Muscel, după cum se menţionează în hotărârea pregătită pentru dezbaterea din această după amiază. Bunul este un inel de buclă din aur, databil în Epoca Bronzului, aflat în prezent în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş.
- Pe 21 mai 2024, inelul a fost clasificat în categoria juridică „Tezaur”
„Obiectul, inel de buclă din aur, a fost descoperit pe raza comunei Mihăeşti, satul Drăghici, judeţul Argeş, şi, ulterior, a fost predat în administrare Muzeului Judeţean Argeş. A fost evaluat la suma de 10.000 de lei (…) şi înaintat Ministerului Culturii, în vederea clasificării la categoria juridică „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Naţional” (patrimoniul cultural mobil), fiind aprobată în şedinţa din 14 aprilie 2024 a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.”, redăm un fragment din documentaţia care susţine proiectul de hotărâre.
În baza hotărârii adoptate în această primăvară de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, Ministerul Culturii a emis, pe 21 mai 2024, Ordinul potrivit căruia: „Se clasează în patrimoniul cultural naţional mobil un bun cultural mobil cu valoare arheologică şi istorico-documentară în categoria juridică „Tezaur”, aflat în administrarea Muzeului Judeţean Argeş.” Certificatul de clasare a fost emis de Direcţia Judeţeană de Cultură Argeş pe 7 iunie 2024.
Cu ajutorul portalului Institutului Naţional al Patrimoniului, aflăm că inelul datează din prima jumătate – mijlocul mileniului II î.Hr., Epoca Bronzului, cultura Tei. A fost descoperit pe izlazul din satul Drăghici, fiind realizat din aur prin tehnica turnării şi incizării. Are o greutate de 11 grame.
- Potrivit legii, găsitorul are dreptul la o recompensă de 30% din valoarea bunului
Pe 23 august 2024, Muzeul Judeţean Argeş a trimis o adresă Consiliului Judeţean, prin care a informat că găsitorul, Lucian Marian Dicu, solicită recompensa cuvenită prin lege pentru descoperirea întâmplătoare a inelului. Potrivit Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, persoana fizică care a descoperit acest tezaur are dreptul la o recompensă financiară reprezentând 30% din valoarea bunului, calculată la momentul acordării recompensei, suportată din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiei culturale în administrarea căreia este transmis bunul descoperit şi plătit în cel mult 18 luni de la data predării. Astfel, domnului Dicu Lucian Marian i se cuvine plata unei recompense în valoare de 3.000 lei.”, prevede documentaţia pregătită pentru şedinţa Consiliului Judeţean Argeş din 19 decembrie 2024.
Sursa foto: Institutul Naţional al Patrimoniului