An aniversar pentru Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, de la a cărui reînfiinţare, în 1994, au trecut trei decenii. De ce reînfiinţare? A explicat preotul profesor dr. Daniel Oprescu în albumul monografic dedicat primei şcoli cu acest profil din Câmpulung, care a format câteva generaţii de preoţi, în intervalul 1922-1934. Elevii erau din rândul orfanilor rămaşi fără sprijinul părintesc după Primul Război Mondial, care erau ajutaţi astfel să-şi facă un rost în viaţă. Decizia autorităţilor de a închide Seminarul Orfanilor de Război „Miron Patriarhul”, luată în 1932, dar nepusă în practică, a fost „uşurată” de groaznicul incendiu din 1934, care a pus capăt existenţei fizice a şcolii. 60 de ani mai târziu, la Câmpulung, a luat fiinţă Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, care continuă misiunea primei şcoli din istoria Bisericii Române care instruia orfani pe durata a opt ani de studiu. Cei 30 de ani de existenţă ai seminarului au fost marcaţi printr-o seară culturală cu două momente: unul editorial, celălalt muzical, graţie Concertului de Colinde susţinut de cele mai bune voci ale şcolii şi invitaţii lor.
- „Scrierea unei monografii este cu atât mai potrivită în preajma unor momente aniversare importante, care să readucă la lumină valoarea instituţiei respective”
Conducerea seminarului a găsit potrivit să marcheze această aniversare a şcolii ajunse la 30 de ani de existenţă printr-o lucrare de colecţie, primită în dar de toţi participanţii la lansarea de carte.
„O monografie a unei instituţii de învăţământ, care să reflecte adevărul şi transformările istorice prin care a trecut de-a lungul timpului, se cuvine a fi scrisă prin prisma unei documentări serioase, răbdătoare şi obiective. Scrierea unei monografii este cu atât mai potrivită în preajma unor momente aniversare importante, care să readucă la lumină valoarea instituţiei respective pentru timpul în care a existat, mai ales dacă aceasta va fi avut şi o dimensiune naţională. Imediat după Primul Război Mondial a apărut nevoia de a acorda o atenţie specială atât invalizilor de război, cât, mai ales, orfanilor rămaşi fără tată, în urma jertfei pe care ostaşii români au săvârşit-o pe altarul reîntregirii naţionale. Rănile ţării trebuiau tămăduite. O viaţă nouă trebuia să-şi facă apariţia, iar privirile tuturor se îndreptau asupra celor mai nefericiţi fii ai ţării. La Câmpulung Muscel, locul unor lupte crâncene pentru apărarea ţării, peisajul de după Marele Război păstra amprenta lipsurilor, a suferinţelor, a pierderilor de vieţi omeneşti şi a doliului. Iar în cazul copiilor orfani situaţia era şi mai dramatică. Orfanii umblau pe drumuri fără rost, erau îmbrăcaţi în zdrenţe, bolnavi, plini de bube, terorizaţi de foame şi cerşeau din poartă în poartă. Şcoala fusese desfiinţată şi îşi relua cu greu fluxul normal. Din anul 1919 datează iniţiativa de la Câmpulung de a fi adunaţi toţi orfanii de război, care îşi pierduseră ambii părinţi, într-un orfelinat, în care aceştia să beneficieze de educaţie şi îngrijire adecvată. S-a făcut o singură excepţie. În orfelinat a fost acceptat un singur copil orfan numai de tată, mama lui trăind. Acel orfan se numea Iustin Moisescu, cel care, mai târziu, a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.”, a realizat părintele consilier Ovidiu Vlăsceanu introducerea momentului editorial ocazionat de sărbătoarea Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”.
- Preotul Ion Cojocaru: „Este o bucurie să rotunjim vârsta seminarului cu o monografie”
Preotul Daniel Oprescu a fost susţinut în demersul aşternerii pe hârtie a istoriei seminarului vechi de către directorul şcolii teologice, părintele Ion Cojocaru, „un om care lucrează cu timp şi fără timp pentru elevi, pentru şcoală, pentru cultură şi pentru educaţie. Este şi cel care a stăruit, a ajutat şi a îndemnat pe autor de a scrie şi a aduna cât mai multe informaţii pentru a fi cuprinse în paginile acestei cărţi.”, a mai afirmat părintele consilier Ovidiu Vlăsceanu.
Mesajul preotului Ion Cojocaru a debutat cu câteva versuri ale lui Adrian Păunescu, în acord cu sentimentul care îi încearcă pe martorii trecerii celor trei decenii de existenţă a seminarului: „Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi, / C-am găsit nişte ani să ţi-i dau înapoi, / Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni, / Şi-am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.”
„Este o bucurie să rotunjim vârsta seminarului cu o monografie. M-am gândit că cea mai bună osteneală trebuie să vină din partea unui absolvent al seminarului nostru. În cei 30 de ani – făceam socoteala – s-au strâns aproape 700 de absolvenţi, dintre care, probabil, peste 250 sunt preoţi. 26 de promoţii, pentru că într-un an au terminat două promoţii, o promoţie cu cinci ani şi o promoţie cu patru ani, care au absolvit acest seminar şi s-au risipit în lume şi au reuşit să facă mândrie şcolii noastre şi Colegiului Naţional Pedagogic. Mă tot gândeam, când am venit aici, cum o să putem să rezistăm. Dumnezeu este cel care lucrează în noi şi să voim, şi să săvârşim şi, de aceea, am descoperit că ei ne învăţau metodele de predare şi noi îi învăţam metodele de răbdare. Ei ne învăţau cum să ridicăm valoarea şi noi îi învăţam cum să coborâm mândria şi să practicăm smerenia. A fost o colaborare extraordinară! Din cei peste 200-250 de preoţi, un sfert dintre ei au plecat căsătoriţi din Seminarul Teologic de la Câmpulung, soţiile lor fiind ele absolvente ale Colegiului Naţional Pedagogic. Am tot stat noi de vorbă, părintele Oprescu s-a dus în arhive şi a găsit material. Am căpătat binecuvântarea Înaltpreasfinţitului, a cărui idee s-a făcut roditoare prin înfiinţarea acestui seminar. I-am trimis manuscrisul, am primit acceptul şi iată-ne astăzi, la 30 de ani, că putem să dăm o primă parte a monografiei, cea de 12 ani, a Seminarului Orfanilor de la Câmpulung. Materialele sunt foarte multe şi monografia ar fi fost şi groasă, şi costisitoare, şi greu de citit. Să dea Dumnezeu ca, atunci când noi vom fi istorie, să se găsească cineva să se ocupe şi de aceşti 30 de ani frumoşi care s-au scurs, trudind între zidurile acestui templu de cultură.”, a fost mesajul preotului Ion Cojocaru în cinstea aniversării.
O parte dintre cei aflaţi în sală, „slujitori ai sfintelor altare, au trecut prin mâna profesorului de altădată, Ion Cojocaru, şi, cu siguranţă, îşi aduc aminte de aceşti ani de seminar. 30 de ani sunt, practic, o viaţă de om. O viaţă de om în care ai clădit caractere, ai pregătit oameni pentru viitor şi ai pregătit şi istoria.”, a conchis moderatorul evenimentului, consilierul Ovidiu Vlăsceanu, de la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Magda BĂNCESCU