Un accident rutier a avut loc cu puţin timp în urmă în comuna Coșești, satul Gănești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un parapet. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime în urma incidentului.
Pentru gestionarea situației, pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit prompt la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Aceștia au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor și alte măsuri de siguranță necesare pentru a elimina orice pericol potențial, până când zona a fost declarată sigură.