0.2 C
Campulung Muscel
06/12/2024

La Stoenești, un consilier al puterii PSD s-a dat cu opoziția PNL și USR ca să iasă viceprimar

La Stoeneşti, scena politică a fost marcată recent de un conflict intern în cadrul organizaţiei PSD, după ce alegerea viceprimarului s-a transformat într-un scandal public. În cadrul ultimei şedinţe de consiliu, principalul punct pe ordinea de zi a fost alegerea unui viceprimar pentru mandatul 2024-2028. Iniţial, grupul majoritar PSD, format din şapte consilieri, a propus candidatura lui Claudiu Cojocaru, membru PSD, pentru această funcţie. Surpriza neplăcută pentru consilierii PSD a venit în momentul în care s-a dezvăluit că opoziţia – compusă din trei consilieri PNL şi trei consilieri USR – a avut o altă propunere: consilierul PSD Alin Pojală. În mod neaşteptat de către colegii săi, acesta a câştigat votul majoritar în consiliu, graţie susţinerii din partea opoziţiei şi, astfel, a fost ales viceprimar.

  • Reacţii puternice din partea consilierilor în spaţiul public

Această situaţie a stârnit reacţii în rândul colegilor de partid, fiind considerată o adevărată trădare. În spaţiul public, consilierul PSD Demirel Zepiş şi-a exprimat punctul de vedere asupra acestui episod. Într-o postare publicată pe grupul de Facebook „Comuna Stoeneşti Argeş România U.E.”, acesta l-a criticat pe Alin Pojală, comparând-ul cu Iuda, simbol al trădării. „Unul dintre consilierii PSD (d-l Pojală Alin) a ales să-și trădeze ca Iuda colegii de partid, acceptând oferta celor din opoziție, iar la propunerea acestora a reușit să obțină funcția de viceprimar. (..gura târgului spune că ar fi fost motivat financiar de către cei din opoziție pentru  a-și trăda colegii de la PSD). Să nu uităm că funcțiile politice sunt vremelnice..”, se arată în postarea lui Demirel Zepiş. Mesajul a alimentat speculaţiile în jurul unui posibil aranjament între Alin Pojală şi opoziţie, care ar fi dus la câştigarea funcţiei de viceprimar printr-o alianţă neoficială, lucru privit ca un gest de trădare faţă de proprii colegi de partid.

  • Primarul Paul Marin: „Noi facem toate demersurile pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru eliminarea din partidul nostru”

Pentru a înţelege mai bine situaţia, l-am contactat pe primarul comunei Stoeneşti, Paul Marin, membru PSD. Acesta s-a arătat dezamăgit de acţiunile colegului Alin Pojală şi a declarat că va iniţia demersurile pentru excluderea acestuia din partid. Potrivi regulamentului, un membru exclus din partid îşi pierde funcţia de consilier local, ceea ce duce la destituirea acestuia din funcţia de viceprimar. „Aşa suntem noi, românii, ne mai şi vindem pe bani. Un consilier de-al meu s-a vândut pe bani, a trecut în opoziţie. Bănuiesc că o să întreprindem documentele necesare pentru excluderea din partid. Nu poţi să ieşi consilier de aici şi să treci în barca cealaltă, deşi lucrurile sunt normale. La noi erau 3 partide, PNL 3 consilieri, USR 3 consilieri şi PSD 7 consilieri. USR şi PNL au făcut alianţă şi sunt şase, şi ne-a mai luat nouă unul, care s-a dus la ei să se facă şapte consilieri. Ne vindem pe un leu, cum s-a vândut şi Iuda. Avem exemplul de acolo. Dacă îl excludem, nu mai este consilier, dacă îi luăm încrederea. El e ieşit consilier pe lista Partidului Social Democrat. PSD îi elimină încrederea şi calitatea de consilier. Viceprimar nu poate să fie dacă nu este consilier. Noi facem toate demersurile pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru eliminarea din partidul nostru. Şi este normal, nu este cum vreau eu. Eu consider, şi toată lumea consideră, că aşa este normal, atât timp cât ai ieşit pe o listă şi pleci în altă parte, este normal să nu mai faci parte din lista respectivă.”, a explicat primarul Paul Ion Marin. În schimb, opoziţia salută gestul prin care consilierul de la PSD a trecut în barca lor.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!