Cu excepţia lui Ciprian Neculăescu şi Andrei Dobrescu, rămaşi pe dinafara celor 17 Consilii de Administraţie ale şcolilor câmpulungene, consilierii USR le-au făcut loc opozanţilor acolo unde n-au dorit să fie ei. Oricum, au preluat majoritatea instituţiilor de învăţământ, ajungându-se ca trei dintre aleşii puterii să aibă în responsabilitate câte trei şcoli. Este vorba despre administratorul public Ioana Marcu, desemnată la Colegiul Tehnic, Liceul Tehnologic Auto şi Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, Silviu Ciobănică, propus şi votat la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” şi Liceul cu Program Sportiv, şi Ionel State, reprezentantul Consiliului Local la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, Liceul Teoretic „Dan Barbilian” şi Liceul cu Program Sportiv.
La un moment dat, când a fost nominalizată pentru a treia oară, Ioana Marcu a murmurat că n-o să se ajungă locurile şi pentru ceilalţi, nevoiţi să accepte – să ne fie iertată expresia, dar cam aşa a arătat – „firimiturile” aruncate de putere. Asta se întâmplă când Consiliul Local este dominat de 11 reprezentanţi ai alianţei câştigătoare, care este normal să-şi împartă între ei astfel de sarcini, sperăm noi, îndeplinite prin participarea la întrunirile convocate de conducerea unităţilor şcolare.
În afara consilierului PSD Nicoleta Solomon, care a prins loc în două Consilii de Administraţie, nerevendicate de USR, Şcoala de Muzică şi Clubul Copiilor, restul aleşilor din opoziţie se vor mulţumi cu câte o singură poziţie în C.A. la şcoli: Bogdan David la Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, Norris Măgeanu la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”, Marinică Fologea la Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, Loredana Năstase la Şcoala Gimnazială „Theodor Aman” şi Georgel Mădulărea la Grădiniţa cu program prelungit „Sfânta Marina”.
Ordinea de zi a dezbaterii Consiliului Local de miercuri, 30 octombrie 2024, a inclus şi două hotărâri care împrospătau componenţa a două comisii legate de şcoli.
- Consilierii care fac parte din Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în cadrul şcolilor şi din Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar
Prima este Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în cadrul unităţilor de învăţământ din municipiul Câmpulung, în anul şcolar 2024-2025. Această comisie include obligatoriu un reprezentant al Consiliului Local, pe lângă unul, până la trei reprezentanţi ai corpului profesoral, unul al sindicatului reprezentativ, unul al părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar, gimnazial sau liceal, unul al elevilor, în cazul învăţământului liceal şi postliceal, unul al minorităţilor naţionale, după caz, provenind din corpul profesoral, reprezentanţii părinţilor sau ai elevilor.
Aleşii s-au pus de acord ca în această comisie să fie menţinut unul dintre componenţii Consiliului de Administraţie. Acolo unde era stabilit unul, acesta era inclus şi în Comisia privitoare la calitatea actului de învăţământ în şcoli. Iar la şcolile la care erau câte doi, consilierii Adrian Vlădău şi Alexandru Hagi i-au nominalizat pe cei ale căror nume urmau să figureze pe buletinele de vot.
După votare, a rezultat următoarea componenţă a acestei comisii:
- Şcoala de Muzică: Nicoleta Solomon (PSD)
- Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”: Andrei Grecu (USR)
- Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”: Ionel State (Forţa Dreptei)
- Colegiul Tehnic: Ioana Marcu (USR)
- Şcoala Gimnazială „Sfântul Iacob”: Alex Cotoanţă (USR)
- Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”: Robert Muşetoiu (USR)
- Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”: Mihai Kegye (USR)
- Liceul Teoretic „Dan Barbilian”: Ionel State (Forţa Dreptei)
- Liceul Tehnologic Auto: Ioana Marcu (USR)
- Liceul cu Program Sportiv: Silviu Ciobănică (USR)
- Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”: Marinică Fologea (PSD)
- Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”: Alex Cotoanţă (USR)
- Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”: Andrei Grecu (USR)
- Şcoala Postliceală „Nanu I. Muscel”: Alex Blidaru (USR)
- Grădiniţa cu program prelungit „Sfântul Nicolae”: Andreea Ionescu (USR)
- Grădiniţa cu program prelungit „Sfânta Marina”: Georgel Mădulărea (PSD)
- Clubul Copiilor Câmpulung: Nicoleta Solomon (PSD)
A doua este Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii, formată din: directorul adjunct sau, după caz, coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, patru, până la şase reprezentanţi ai cadrelor didactice, unul, până la trei reprezentanţi ai părinţilor/reprezentanţilor legali desemnaţi de consiliul reprezentativ al părinţilor/reprezentanţilor legali şi asociaţia de părinţi, acolo unde există, unul, până la trei elevi desemnaţi de Consiliul Şcolar al elevilor, un reprezentant al primarului şi un reprezentant al Consiliului Local, membri în Consiliul de Administraţie al şcolii respective, cu statut de invitaţi, profesorul-consilier şcolar şi mediatorul şcolar, după caz.
Aşadar, reprezentanţii administraţiei publice locale trebuie să aibă calitatea de membri ai Consiliilor de Administraţie ale şcolilor, cerinţă care nu există la cealaltă comisie. Cu două deosebiri, Ioana Marcu la Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu” şi Ionel State la Liceul cu Program Sportiv, componenţa acestei comisii este similară celei privitoare la calitatea actului de învăţământ.
Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar este responsabilă de elaborarea, aplicarea şi evaluarea modului de îndeplinire a obiectivelor incluse în cadrul Planului operaţional al unităţii şcolare privind reducerea fenomenului violenţei. Violenţa în şcoală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum: violenţă verbală şi psihologică (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire); violenţă fizică, comportamente care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri, furt), ofensă adusă statului/autorităţii cadrului didactic şi alte tipuri de comportament deviant în relaţie cu şcoala.