02/07/2026

Primăria Berevoeşti reabilitează povarna comunei

Comunităţile locale au nevoi variate, iar Primăriile se ocupă de rezolvarea lor, în funcţie de urgenţă şi lărgimea „pungii” publice. Între atâtea documentaţii şi lucrări de modernizare a iluminatului public, de cumpărare de staţii de încărcare electrică, de extindere a reţelelor de gaz, de eficientizare energetică a clădirilor instituţiilor publice, de dotare a şcolilor cu mobilier şi aparatură, de canalizări şi asfaltări, rigole şi podeţe, am găsit o achiziţie directă care poate stârni zâmbete, văzând cu ce-şi bat capul alţi primari, prin comparaţie cu administraţia de la Berevoeşti. Dar vă asigurăm că lucrarea este cât se poate de serioasă, probabil, şi urgentă, fiind toamnă, adică vreme de recoltă. Iar costurile nu sunt o povară pentru bugetul localităţii, în care banii de reparaţii s-au prevăzut încă de la începutul anului, pentru a pune la punct un spaţiu în care, odată, sătenii obişnuiau să-şi producă ţuica.

Pe 16 septembrie 2024, Primăria Berevoeşti a ales, prin intermediul portalului SEAP – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, oferta unui furnizor de materiale din Albota. Cipcos Mar Complex SRL pune la dispoziţia cumpărătorului tot ce este nevoie pentru execuţia obiectivului „Reabilitare clădire povarnă”, aşa cum este intitulată achiziţia despre care relatăm.

Pachetul în valoare de 8.382,18 lei conţine: tablă P1 0.45 lucios 8017 = 32 bucăţi (148 lei/buc.), coamă nervurată 8017 lucios = 10 bucăţi (26,05 lei/buc.), cornier margine 8017 lucios = 9 bucăţi (26,05 lei/buc.), sort jgheab 8017 lucios = 19 bucăţi (15,13 lei/buc.), şurub autoforant tablă 4.8*35 RAL 8017 = 1.500 bucăţi (0,17 lei/buc.), opritor zăpadă 8017 lucios = 16 bucăţi (21,01 lei/buc.), cârlig jgheab 8017 = 52 bucăţi (6,72 lei/buc.), jgheab 4 ml = 9 bucăţi (45,38 lei/buc.), brăţară jgheab 8017 = 8 bucăţi (6,72 lei/buc.), capac jgheab 8017 = 4 bucăţi (5,04 lei/buc.), racord jgheab 8017 = 4 bucăţi (10,08 lei/buc.), cot burlan 8017 = 4 bucăţi (10,08 lei/buc.), Bison Puflex etanşeizat PU negru = 1 bucată (21,85 lei/buc.).

Cu o lună înainte, Primăria Berevoeşti a cumpărat materialele de construcţii necesare reparaţiilor zidăriei, încheind direct contract, tot prin SEAP, cu furnizorul Clemans SRL, din Bascov. Prin achiziţia în sumă de 2.689,40 lei s-au procurat oţel beton BST 10/176 kg, OB 5,5 colac/100 kg, ciment 40 buc. + 1 buc. palet, materiale destinate reabilitării clădirii povernei.

Este una dintre lucrările de final de mandat şi de carieră la conducerea comunei pentru Florin Bogdan Proca înainte de a-i preda ştafeta lui Ionel Mazilu, colegul de partid care a candidat din partea PSD la alegerile din 9 iunie 2024. Proca nu şi-a dorit al patrulea mandat de primar, prin urmare, n-a mai intrat în cursa electorală din această vară.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!