Muzeul Goleşti găzduieşte în perioada 27-29 septembrie 2024 o nouă ediţie a Festivalului „Rod cu Spor”. Zeci de producători din Argeş şi din judeţele învecinate vin cu cele mai bune produse din carne, cu lactate, fructe şi legume. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş şi are ca scop atât promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi obiceiurilor străvechi, cât şi a produselor.
Evenimentul este animat de muzică şi voie bună, graţie unor artişti consacraţi care vor urca pe scenă pentru a încânta publicul. În cele trei zile de festival, vizitatorii vor avea ocazia să se bucure şi de spectacole live susţinute de artişti precum Fuego şi Orchestra „Doina Argeşului”, împreună cu soliştii George Mărgineanu, Vasia Oprea, Cătălin Iancu, Ana Maria Crârstina şi Elisabeta Turcu, care vor susţine recitaluri vineri, 27 septembrie, iar sâmbătă, 28 septembrie, vor evolua artiştii Teatrului „Alexandru Davila”: Crisina Neacşu, Cristian Lincan şi Marius Bălan, seara fiind încheiată cu un spectacol al cunoscutului folkist Mircea Baniciu.
Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 27 septembrie, ora 13.00, la Muzeul Goleşti.