Week-end-ul trecut, la Bucureşti, s-a desfăşurat concursul de robotică Bucharest Twin Cup (BTC), o competiţie off-season pentru liceenii din Europa, organizată pe formatul FIRST Tech Challenge. Printre participanți s-a remarcat echipa WATT’s UP de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, care a demonstrat din nou că se află printre liderii din acest domeniu.
- WATT’s UP a stabilit un record mondial: 195 de puncte în perioada controlată
La această competiţie, WATT’s UP a făcut parte din alianţa „GAMECHANGERS”, alături de echipa TechoZ din Piteşti, cu care a mai colaborat anterior şi la Campionatul Naţional de Robotică, unde au reuşit să obţină titlul de campioni. În decursul celor trei zile, echipa a avut o performanţă impresionantă, câştigând 16 meciuri şi pierzând doar 5. În faza meciurilor de calificare, WATT’s UP a reuşit să menţină un parcurs perfect, fără nicio înfrângere. Competiţia s-a desfăşurat pe un teren de joc inspirat din lumea teatrului şi a cinematografiei, unde roboţii, timp de 2 minute şi 30 de secunde, trebuiau să colecteze „pixeli” coloraţi şi să îi plaseze cu precizie pe un panou vertical, formând astfel desene şi acumulând punctaje în funcţie de numărul lor şi de modelele obţinute. Pe lângă această provocare, la finalul fiecărui meci, roboţii au trebuit să demonstreze abilităţi de precizie, lansând avioane de hârtie în afara terenului de joc şi/sau agăţându-se de un suport în interiorul terenului.
Un moment foarte important în competiţie a fost stabilirea unui nou record mondial, echipa Muscelului reuşind să obţină un scor de 195 de puncte în perioada controlată, realizare care reflectă nivelul înalt al abilităţilor tehnice şi strategice. În plus, echipa WATT’s UP a fost distinsă cu premiul „Function and Form”, care le recunoaşte excelenţa în organizarea standului, în activităţile de reparaţie şi întreţinere a robotului, precum şi în prezentarea proiectelor lor.
Reamintim că, în acest an, WATT’s UP a obţinut titlul de campioni naţionali pentru a patra oară, calificându-se la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, Texas, S.U.A. Acolo, echipa a ajuns până în finalele de divizie şi a fost onorată cu premiul „Finalist Alliance” al diviziei Jeminson. Astfel, s-au evidenţiat abilităţile care le-au adus aceste rezultate şi în cadrul ultimei competiţii din acest sezon, Bucharest Twin Cup (BTC). R.A.Ș.
- Echipa WATT’s UP este în căutare de membri noi, pasionaţi de robotică. Cei care doresc să aplice, o pot face prin:
- Email: team@wattsup.ro
- Instagram: @ftcwattsup
- Facebook: https://www.facebook.com/FTCWATT/
- Website: www.wattsup.ro
- Tel. 0751166488 – Sălcescu Luca, Marketing & PR
- Tel. 0722312224 – Doru Sitaru, Mentor Coordonator al echipei

