Fondurile europene alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru investiţiile care n-au demarat încă, o parte neavând nici licitaţiile organizate, nu sunt pierdute, aşa cum i s-a reproşat primăriţei Elena Lasconi în perioada campaniei electorale. Este adevărat că nu este o bucurie pentru administraţie să se întindă încă un an cu proiectele neîncepute, în ciuda duratei substanţiale trecute de la semnarea contractelor de finanţare, intenţia fiind de a accesa alte programe pentru alte lucrări. Care se vor suprapune cu cele care au intrat în prelungiri. Însă n-a avut încotro. Achiziţiile Primăriei funcţionează pe avarie, stând în trei oameni, care au de gestionat zeci de proiecte cu finanţare nerambursabilă, nemaipunând la socoteală „cumpărăturile” curente, care au în spate „hârţogăria” de rigoare. Trei dintre contractele prelungite nu de drag, ci de nevoie, sunt cele de renovare energetică a Vilei Drăghiceanu, a Pavilionului Administrativ – fosta Maternitate şi a Secţiei Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie.
- Contractele de finanţare au fost semnate la începutul anului 2023
La conferinţa de presă din această săptămână, primăriţa Elena Lasconi a anunţat că au fost prelungite până în 2026 contractele pentru renovarea energetică a Secţiei Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie, a Pavilionului Administrativ şi a Vilei Drăghiceanu.
În cazul Secţiei Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie se lucrează la documentaţia tehnică pentru procedura de licitaţie, care va fi încărcată în SEAP, sistemul electronic de achiziţii publice, în luna septembrie. „În luna decembrie, ar trebui să semnăm contractul de execuţie şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor.”, a informat şefa Executivului. Contractul de finanţare este în vigoare până pe 30 ianuarie 2026.
În ceea ce priveşte Pavilionul Administrativ, care funcţionează în imobilul fostei Maternităţi, invitaţia lansată constructorilor de a depune oferte ar trebui să apară pe portalul de licitaţii până la sfârşitul acestei luni. Iar dacă formalităţile decurg fără impedimente, în luna noiembrie se va semna contractul cu executantul lucrărilor. Şi aici prelungirea operează tot până pe 30 ianuarie 2026.
Actul adiţional pentru Vila Drăghiceanu, parte a complexului de clădiri ale Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung, a extins durata contractului de finanţare cu fonduri PNRR până la data de 20 aprilie 2026. Startul licitaţiei este estimat pentru luna octombrie 2024, iar, dacă etapele decurg în ritmul firesc, fără solicitări de clarificări şi fără contestaţii, în ianuarie 2025, se va semna contractul.
Toate aceste noi termene anunţate în această săptămână reprezintă versiunea optimistă a evoluţiei unor proiecte care au fondurile asigurate de aproape doi ani. Pentru Secţia Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie, contractul s-a semnat pe 24 ianuarie 2023, pentru fosta Maternitate, pe 25 ianuarie 2023, iar pentru Vila Drăghiceanu, pe 6 februarie 2023.
Amintim şi ce valori au aceste proiecte suportate în integralitate de PNRR: Vila Drăghiceanu – 4.725.219,23 lei; Pavilionul Administrativ – 3.006.208,65 lei; Secţia Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie – 2.332.192,13 lei.
„Nu suntem singurii care am făcut aceste lucruri. Vedeţi cât durează procedurile de achiziţie, sunt tot felul de clarificări pe care ni le trimit, contestaţii…”, justifica Elena Lasconi aceste suplimentări de termene pe care nu le doreşte nimeni. Dar mai bine mai târziu decât să nu se facă deloc.