Astăzi, Promoţia 2024 „Avram Iancu” a celebrat ceremonia de absolvire a Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Printre cei 119 absolvenţi s-a aflat şi Andrei Alexandru Mazăre, tânărul din Rucăr, care şi-a încheiat cu mândrie cei patru ani de studii la acest colegiu.
Andrei Mazăre a început drumul său educaţional la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” după ce a absolvit gimnaziul la Dâmbovicioara, acolo unde, la Podu Dâmboviţei, mama sa, Mădălina Olteanu, este cadru didactic. Trecerea de la viaţa civilă la cea militară a fost o schimbare destul de mare pentru acesta. Decizia a fost una de familie, în momentul în care au venit reprezentanţii Cercului Militar-Piteşti să prezinte oferta educaţională şi au povestit, la clasă, în ce constau studiile la un astfel de colegiu, Andrei Mazăre a luat decizia de a se înscrie. Astfel, s-a înscris, a trecut probele sportive, a trecut şi examenul psihologic, apoi examenul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu”, şi a reuşit să ocupe unul dintre locurile disponibile la acest colegiu. A fost greu la început, mai ales când, în perioada de pandemie, au fost restricţii în ceea ce privea plecarea din cadrul instituţiei, însă Andrei Mazăre s-a adaptat rapid cerinţelor, reuşind să îşi menţină performanţele academice şi disciplinare la standardele înalte impuse de instituţia de învăţământ. Amintim că la Colegiul Militar, elevii sunt supuşi unei discipline riguroase şi sunt nevoiţi să obţină o medie generală anuală de cel puţin 7.00 pentru a-şi continua studiile. În caz contrar, sunt obligaţi să părăsească colegiul şi să ramburseze costurile educaţiei, aceasta fiind şi o modalitate care asigură formarea unor tineri responsabili şi bine pregătiţi pentru viitor, pentru apărarea ţării şi a românilor.
Ceremonia de absolvire, de astăzi, a fost una deosebit de emoţionantă, atât pentru absolvenţi, cât şi pentru familiile lor. Andrei Mazăre a fost însoţit de mama sa, profesoara Mădălina Olteanu, dar și de tatăl acestuia, care au trăit cu emoţie fiecare moment al evenimentului. În prezenţa cadrelor militare şi a celor didactice, care i-au ghidat pe parcursul celor patru ani, Andrei Mazăre şi colegii săi au schimbat gradele purtate până acum cu cele onorifice de absolvent. Toate gândurile bune s-au îndreptat către cei 119 absolvenţi, alături de urările de succes în viaţă şi la examenele şi concursurile care îi aşteaptă. În cadrul festivităţii, elevii au avut o atitudine demnă de apreciat, de la modul în care au cântat Imnul Naţional al României şi Imnul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu”, până la comportamentul lor impecabil pe tot parcursul ceremoniei. Andrei Mazăre a fost cel care a defilat cu steagul clasei sale, alături de colegi, în faţa mulţimii de părinţi, precum şi a mamei sale.
Aseară a avut loc „Ultimul apel” pentru absolvenţii Colegiului Militar, un moment încărcat de emoţie pentru toţi cei prezenţi. De obicei, elevii răspund cu „Prezent!” la strigarea numelui lor, însă aseară, în mod simbolic au răspuns „Absolvent!”, momentul marcând încheierea unei etape importante din viaţa lor şi începutul unui nou capitol.
„I-a fost greu la început, mai ales că a fost perioada pandemiei şi au fost închişi luni întregi. Nu le-au dat voie să plece acasă, dar a rezistat, a înaintat în grad, a fost cuminte, a învăţat, a perseverat. Sunt mândră de el, este un copil minunat, un copil care nu face prostii, care învaţă, preocupat de viitorul lui. Este foarte încântat şi a evoluat foarte mult. S-a schimbat foarte mult, pornind de la felul în care vorbeşte şi cum se comportă, se vede că şcoala a avut un impact pozitiv asupra lui. Le recomand şi altora să se înscrie, dacă au putere, dacă îşi doresc, cu toate că nu este uşor!”, a menţionat mama băiatului, Mădălina Olteanu.
Cei care termină Colegiul Militar trebuie să se înscrie, pe mai departe, la o Academie. Astfel, Andrei Mazăre îşi doreşte să urmeze fie cursurile Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, fie cele ale Academiei Forţelor Aeriene, după ce va promova examenul de Bacalaureat.
Robert Adrian ŞTEFAN