02/07/2026

Clădirea Secţiilor Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie, construită în 1956, intră în reabilitare energetică

A doua documentaţie pe subiectul eficientizării energetice finanţate din fonduri europene, care a primit votul Consiliului Local, priveşte Secţia Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie a Spitalului Câmpulung. Şi această D.A.L.I. – documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii a fost aprobată tot în cadrul şedinţei Legislativului municipal din 30 mai 2023, fiind o urgenţă înaintarea ei forului finanţator, împreună cu hotărârea adoptată la nivel local, până la sfârşitul lunii trecute. La fel ca în cazul celorlalte iniţiative ale Primăriei pe tema eficientizării energetice, investiţia prin care va trece această clădire, în care funcţionează cele trei specialităţi medicale precizate, urmăreşte „reducerea consumurilor energetice pentru încălzire, reducerea pierderilor de căldură, reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie şi utilizarea surselor regenerabile pentru obţinerea energiei.”

  • O investiţie de peste 2,3 milioane lei, suportată în integralitate din fonduri UE

Valoarea proiectului, conform DALI, se cifrează la 2.343.306,55 lei – valoare eligibilă în totalitate -, din care construcţiile şi montajul, 1.600.877,25 lei.

„Clădirea a fost edificată în anul 1956 şi a avut destinaţie de secţie de spital de la începutul construcţiei. Suprafaţa construită la sol este de 423 metri pătraţi, iar suprafaţa desfăşurată este de 848 metri pătraţi. Clădirea are regimul de înălţime P+1E. Clădirea este un proiect tip specific anilor ’50, care se dezvoltă în lungul unui coridor principal, cu o lăţime de 2 metri. Interiorul clădirii este compartimentat în saloane pentru pacienţi, oficii, sală de mese, camera asistenţilor şi medicilor, birouri, holuri, grupuri sanitare.

Circulaţia pe verticală în imobil se realizează prin intermediul a două scări în două rampe. Accesul pe terasă se face de la nivelul superior, prin chepeng, în pod. Nu se observă degradări sau efecte ale unor tasări diferenţiate, ceea ce conduce la concluzia că acestea s-au comportat bine în timp.

Grosimea planşeelor este de circa 15 cm, rezemată pe grinzi interioare sau exterioare, sau pe pereţi de zidărie de cărămidă. Fundaţiile sunt de tip tălpi continue din beton armat, amplasate sub pereţi şi fundaţii izolate sub stâlpi.

Structura anvelopei exterioare este realizată din zidărie de cărămidă, cu grosimea de 46 cm, pe exterior, şi 28 cm, pe interior. Tâmplăria exterioară este realizată din PVC. Finisajele prezintă degradări semnificative (fisuri, degradări ale tencuielii, urme de degradare cauzată de trecerea timpului).

Clădirea are acoperiş de tip şarpantă pe astereala din lemn de răşinoase. Evacuarea apelor meteorice de pe acoperiş se face prin jgheaburi şi burlane.

Sistemul structural principal este alcătuit din pereţi portanţi de zidărie din cărămidă plină presată. Cărămida utilizată în acea perioadă are dimensiunile 14 x 28 x 7cm. Structura poate fi încadrată în categoria cu „pereţi structurali” din zidărie, tip „zidărie nearmată”. Nu s-au identificat şi este puţin probabil să existe elemente de întărire din beton armat înglobate în zidărie (stâlpişori), care nu se practicau la vremea respectivă.

Grosimea pereţilor din zidărie rezultă din releveele de arhitectură. Pereţii exteriori de închidere (pe conturul clădirii), la parter, sunt de 46 cm. Acoperişul, alcătuit dintr-o şarpantă din lemn ecarisat, pe scaune, este în mai multe „ape”. Ca urmare a formei acoperişului, popii şarpantei reazemă fie pe pereţii de zidărie, fie prin intermediul tălpilor din lemn, pe planşeul de peste etaj. Învelitoarea este din tablă fălţuită.

Este necesară şi oportună realizarea lucrărilor de intervenţie asupra imobilului, respectiv implementarea soluţiilor tehnice optime de creştere a eficienţei energetice prin reabilitare / modernizare a elementelor de construcţie şi a sistemului de instalaţii, pe baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie – instalaţie, în vederea creşterii eficientei termoenergetice a acestuia.”, este descrierea succintă a viitorului front de lucru. Investiţia are o durată estimată de execuţie de 12 luni. „E.M.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!