Faţă de scorul naţional şi de cel judeţean obţinut de Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, plasată pe locul III, la mare distanţă de câştigătoarea alegerilor europarlamentare, PSD+PNL, ADU a scos un rezultat bun la Câmpulung. Şi asta datorită culorii politice a primăriţei Elena Lasconi, care a tras după ea nu numai alianţa candidată la Consiliul Local, dar a influenţat decisiv şi locul pe care s-a poziţionat ADU la alegerile europarlamentare. Şi la Câmpulung a câştigat tot Alianţa PSD-PNL, la fel ca la nivel naţional şi judeţean, însă la o distanţă sensibilă, de nici 1%, în faţa Dreptei Unite.
- Dreapta Unită a fost la un pas mic de a câştiga alegerile europarlamentare la Câmpulung
Alianţa PSD-PNL a fost votată de 4.315 câmpulungeni, iar Dreapta Unită a adunat voturile a 4.191 de locuitori ai municipiului. Aşadar, o diferenţă de doar 124 de voturi. Ca procent, distanţa între primul loc şi al doilea a fost de 0,95%! Nici 1% în cap! Iată, aşadar, care este forţa Elenei Lasconi, dacă a reuşit să aducă această performanţă partidului său aflat într-un declin pronunţat la nivel naţional.
Pentru că am amintit de rezultatul pe ţară, clasamentul rezultat la europarlamentare, după ziua de duminică, 9 iunie 2024, întocmit pe baza datelor parţiale, arată astfel: PSD-PNL (48,57%), AUR (14,93%), ADU (8,70%), Uniunea Democrată Maghiară din România (6,48%).
La nivelul judeţului Argeş, ierarhia este deschisă tot de Alianţa Electorală PSD-PNL (53,6%), urmată de Alianţa AUR (17%), Alianţa Dreapta Unită USR – PRM – Forţa Dreptei (10,03%) şi SOS România (5,43%).
- 32,07%, scorul Alianţei Dreapta Unită la Câmpulung, faţă de 8,7%, la nivel naţional, şi 10%, la nivel judeţean
Faţă de procentele ADU înregistrate la nivel naţional şi judeţean, 8,70%, respectiv 10,03%, la Câmpulung, Dreapta Unită a atins performanţa unui 32,07%. La o diferenţă de nici 1%, după cum punctam mai înainte, faţă de Alianţa PSD-PNL, câştigătoare şi în municipiul nostru.
Procesul electoral la Câmpulung este reflectat de următoarele cifre. Din cei 28.168 alegători înscrişi în liste, s-au prezentat la urne 13.623 de votanţi, care au exprimat 13.067 voturi valabile. 556 de voturi au fost anulate.
Mai spunem că prezenţa la Câmpulung, 48,36%, s-a situat sub cea judeţeană, de 54,91%.
Iată în continuare ordinea rezultată în urma votului acordat la Câmpulung pentru desemnarea membrilor Parlamentului European.
- Alianţa Electorală PSD-PNL: 4.315 voturi (33,02%)
- Alianţa Dreaptă Unită USR – PMP – Forţa Dreptei: 4.191 voturi (32,07%)
- Alianţa AUR: 1.914 voturi (14,65%)
- Partidul S.O.S. România: 596 voturi (4,56%)
- Partidul Reînnoim Proiectul European al României: 364 (2,79%)
- Ştefănuţă Nicolae Bogdănel: 328 (2,51%)
- Gheorghe Vlad Dan: 321 (2,46%)
- Partidul Umanist Social Liberal: 281 (2,15%)
- Partidul Diaspora Unită: 230 voturi (1,76%)
- Şoşoacă Dumitru Silvestru: 114 (0,87%)
- Partidul Patrioţilor: 88 voturi (0,67%)
- Uniunea Democrată Maghiară din România: 77 voturi (0,59%)
- România Socialistă: 72 voturi (0,55%)
- Partidul România Mare: 64 voturi (0,49%)
- Pîrvănescu Paula Marinela: 59 voturi (0,45%)
- Partidul Alternativa Dreaptă: 53 voturi (0,41%)