11.6 C
Campulung Muscel
24/05/2024

După împrospătarea imaginii Bulevardului „Pardon”, Primăria ia în calcul un proiect pentru reabilitarea faţadelor şi consolidarea clădirilor

O intenţie a administraţiei locale, în dreptul căreia, deocamdată, este un mare semn al întrebării, priveşte consolidarea clădirilor de pe Bulevardul „Pardon” şi nu numai, din tot centrul Câmpulungului, şi reabilitarea faţadelor. S-a împrospătat imaginea bulevardului, pietonal şi carosabil, şi ar fi păcat ca imobilele să rămână în starea în care se găsesc. Oricum, şi acolo unde s-a intervenit, s-a intervenit necorespunzător, fiind compromis aspectul de clădire de patrimoniu prin lucrările aplicate. Elena Lasconi nu crede că este imposibil să convingă ADR Sud Muntenia să finanţeze investiţii de acest fel. În România, avem exemplul municipiului Oradea că s-a putut, dar s-a putut cu credite şi cu procese deschise primarului, care şi-a asumat şi astfel de reacţii din partea cetăţenilor. Nici primăriţa Câmpulungului nu pare descurajată de eventualitatea unor manifestări similare din partea celor care se împotrivesc schimbării, având „rodajul” făcut în primul mandat. Unul agitat, cu multă agresivitate din partea oponenţilor. Ce este greu într-un astfel de demers este nu convingerea câmpulungenilor să accepte îmbunătăţirea caselor valoroase pentru arhitectura Câmpulungului, ci obţinerea banilor europeni.

  • „Aş prefera să depunem acest proiect atunci când suntem Staţiune Turistică de Interes Naţional, căci am avea punctaj mai mare”

Şefa Executivului a vorbit recent, la o emisiune tv, despre aceste planuri incerte privind reabilitarea faţadelor şi consolidarea clădirilor centrale. „Aş vrea să facem lobby către ADR Sud Muntenia şi să ne lăudăm cu clădirile de patrimoniu pe care le avem, cu faptul că sunt atât de bine conservate şi să vedem dacă putem obţine bani, ca să-i ajutăm pe oameni să facă faţadele şi consolidările. Cred că există o posibilitate să se întâmple acest lucru. Cred că cei de la Râmnicu Vâlcea au şi primit ok-ul pentru acest lucru. Încerc să merg pe această linie, pentru că oamenii nu vor avea posibilitatea să facă faţadele.”, a afirmat aceasta la emisiunea „Jurnal Administrativ”, de la Muscel TV.

Elena Lasconi s-a interesat la Oradea cum au reuşit autorităţile locale să pună la punct exterioarele clădirilor de patrimoniu. „Cu credite, cu creşterea impozitelor, cu 2.000 de procese pe care le are Ilie Bolojan.”, a menţionat aceasta, conştientă că trebuie să-şi asume şi reacţia potrivnică a unora dintre câmpulungeni. Cum a fost şi cu garajele, şi cu reabilitarea termică a exterioarelor blocurilor.

În 2024, conform declaraţiilor primăriţei Elena Lasconi, Câmpulungul aspiră la statutul de Staţiune Turistică de Interes Naţional, care ar ajuta municipalitatea la obţinerea unui punctaj mai bun atunci când accesează fonduri nerambursabile. „Aş prefera să depunem acest proiect atunci când suntem Staţiune Turistică de Interes Naţional, căci am avea punctaj mai mare. Plus că ai şi alocare bugetară de la Ministerul Turismului.”, a mai spus aceasta.

  • Clădirile publice şi particulare care trebuiau să intre în programul de restaurare a faţadelor şi acoperişurilor, conceput în 2018

Dacă ne raportăm la evidenţa de acum şase ani a Primăriei Câmpulung, peste 50 de clădiri din municipiu au nevoie de intervenţii de îmbunătăţire. În 2018, pe când primar era Liviu Ţâroiu, a fost conturat un „Program Multianual privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din Municipiul Câmpulung, prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora”, votat de Consiliul Local pe 28 iunie 2018. Autorităţile îşi propuseseră, la acel moment, renovarea faţadelor şi acoperişurilor imobilelor cu statut de monument istoric, aparţinând fie statului, fie particularilor, care, dacă n-aveau bani să-şi îndeplinească obligaţia pe cheltuiala lor, urmau să fie „împrumutaţi” de autorităţile locale, scadenţa returnării fondurilor publice fiind de cinci ani.

Demersul a fost abandonat, deşi în bugetului anului 2018 au fost alocaţi bani pentru susţinerea a ceea ce trebuia să fie etapa 1, în care intrau şapte clădiri ale municipalităţii. Dintre acestea, şase erau amplasate în zona protejată a municipiului (Negru Vodă, nr.113, Negru Vodă, nr.130, Negru Vodă, nr.214, Republicii, nr.14, D.I. Berechet, nr.3, Matei Basarab, nr.36) şi unul, cel din strada Maior Gâldău, nr.28, în zona neprotejată.

Vă prezentăm lista clădirilor din patrimoniul municipiului Câmpulung, care făceau obiectul Legii 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, şi câteva referinţe despre fiecare în parte: anul construirii, regimul de înălţime, suprafaţa desfăşurată, sistemul constructiv şi zona în care se încadrează, A sau B, conform legii amintite, în Proiectul Multianual.

  • 1.Strada Negru Vodă, nr.33: anul construirii 1935; parter; 70 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 2.Strada Negru Vodă, nr.71: anul construirii 1900; demisol+parter; 419 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 3.Strada Negru Vodă, nr.90: anul construirii 1890; parter+1; 500 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 4.Strada Negru Vodă, nr.92: anul construirii 1830; parter+1; 720 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 5.Strada Negru Vodă, nr.106: anul construirii 1901; parter+1; 900 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 6.Strada Negru Vodă, nr.113: anul construirii 1909; parter+3; 810 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A (etapa 1);
  • 7.Strada Negru Vodă, nr.130: anul construirii 1900; subsol+parter+2; 1.620 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A (etapa 1);
  • 8.Strada Negru Vodă, nr.153: anul construirii 1926; parter+1; 145 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 9.Strada Negru Vodă, nr.166: anul construirii 1932; subsol+parter+1; 616 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 10.Strada Negru Vodă, nr.214: anul construirii 1913; subsol+parter+1; 368 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A (etapa 1);
  • 11.Strada Negru Vodă, nr.224: anul construirii 1960; subsol+parter; 467 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 12.Strada Doctor Costea, nr.7: anul construirii 1907; subsol+parter; 362 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 13.Strada Alexandru Voevod, nr.43: anul construirii 1919; parter; 67 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 14.Strada Ana Doamna, nr.9: anul construirii 1945; parter; 164 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 15.Strada General Dragalina, nr.3: anul construirii 1915; subsol+parter; 158 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 16.Strada General Dragalina, nr.10: anul construirii 1915; parter+1+mansardă; 640 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 17.Strada Revoluţiei, nr.16: anul construirii 1920; subsol+parter+mansardă; 700 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 18.Strada Revoluţiei, nr.24: anul construirii 1920; subsol+parter+1; 82 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 19.Strada Colonel Stănescu, nr.16: anul construirii 1934; subsol+parter; 127 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 20.Strada Matei Basarab, nr.33: anul construirii 1958; parter+1; 446 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 21.Strada Matei Basarab, nr.36: anul construirii 1900; parter+1; 356 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A (etapa 1);
  • 22.Strada Matei Basarab, nr.42: anul construirii 1911; subsol+parter+1; 500 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 23.Strada Matei Basarab, nr.43: anul construirii 1920; subsol+parter+1; 204 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 24.Strada Matei Basarab, nr.47: anul construirii 1945; parter; 101 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 25.Strada Matei Basarab, nr.55: anul construirii 1860; parter+1; 130 metri pătraţi; fundaţie piatră, zidărie de cărămidă; zona A;
  • 26.Strada Matei Basarab, nr.81: anul construirii 1870; parter+1; 600 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 27.Strada Matei Basarab, nr.83: anul construirii 1902; parter+1; 304 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 28.Strada Matei Basarab, nr.117: anul construirii 1929; parter+1; 218 metri pătraţi; zidărie planşeu B.A.; zona A;
  • 29.Strada Lascăr Catargiu, nr.33: anul construirii 1923; subsol+parter; 178 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 30.Strada Lascăr Catargiu, nr.36: anul construirii 1921; parter; 51 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 31.Strada Nicolae Iorga, nr.10: anul construirii 1920; parter+1; 200 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 32.Strada General Poşoiu, nr.13: anul construirii 1910; parter+1; 65 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 33.Strada Piaţa Jurământului, nr.3: anul construirii 1912; subsol+parter+1; 240 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 34.Strada Arhitect Dimitrie Ionescu Berechet, nr.1: anul construirii 1937; subsol+parter+2; 222 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 35.Strada Arhitect Dimitrie Ionescu Berechet, nr.3: anul construirii 1916; subsol+parter; 165 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A (etapa 1);
  • 36.Strada Republicii, nr.14: anul construirii 1907; subsol+parter+etaj+mansardă; 300 metri pătraţi; fundaţie de bolovani, zidărie de cărămidă; zona A (etapa 1);
  • 37.Strada Richard, nr.45: anul construirii 1921; parter; 80 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 38.Bulevardul Ion Mihalache, nr.60: anul construirii 1904; subsol+parter; 113 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 39.Bulevardul Ion Mihalache, nr.90: anul construirii 1934; subsol+parter+mansardă; 158 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 40.Strada Fraţii Goleşti, nr.4: anul construirii 1940; subsol+parter+1; 446 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 41.Bulevardul I.C. Brătianu, nr.81: anul construirii 1905; parter; 163 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 42.Strada Maior Gâldău, nr.22: anul construirii 1938; subsol+parter; 193 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 43.Strada Maior Gâldău, nr.28: anul construirii 1920; subsol+parter; 258 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B (etapa 1);
  • 44.Strada Doctor Nicolae Fălcoianu, nr.27: anul construirii 1935; subsol+parter; 83 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 45.Strada Mihai Eminescu, nr.2: anul construirii 1908; subsol+parter+1; 560 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 46.Strada Ion Luca Caragiale, nr.12: anul construirii 1897; subsol+parter+1; 930 metri pătraţi; fundaţie din bolovani, zidărie de cărămidă; zona A;
  • 47.Strada Mărăşti, nr.74: anul construirii 1933; parter+1; 696 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 48.Strada Drumul Morii, nr.1: anul construirii 1963; parter; 55 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 49.Strada Decebal, nr.19: anul construirii 1870; parter; 60 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 50.Fundătura Predoiu, nr.2: anul construirii 1890; parter; 112 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 51.Strada Nanu Muscel, nr.5: anul construirii 1934; parter; 65 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona B;
  • 52.Strada Constanţiu Popescu, nr.1: anul construirii 1920; subsol+parter; 208 metri pătraţi; zidărie planşeu lemn; zona A;
  • 53.Strada Sfântul Ilie, nr.14A: parter; zona A.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!