„Memoria Bulevardului „Pardon”, aşa cum frumos îşi intitula memorialistul Dumitru Baciu capitolul din „Lumini Muscelene” dedicat aleii centrale a oraşului, care poartă paşii unor valori ale României, a reţinut-o şi pe Ştefania Mărăcineanu. Profesor, fizician, cercetător, savant, Ştefania Mărăcineanu a fost considerată cea care a descoperit, cu o sută de ani în urmă, radioactivitatea artificială. În acel an, tânăra româncă, pregătită alături de Marie Curie, obţinea, la Paris, titlul de „Doctor în ştiinţe fizice”. Din păcate pentru cercetătoarea noastră şi pentru România, Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale li s-a atribuit, în 1935, soţilor Irene şi Frederique Joliot-Curie. Puternica dezamăgire trăită de Ştefania, care a întreprins, fără succes, demersuri pentru a i se recunoaşte contribuţia la descoperirea acestui fenomen, n-a fost singura lovitură. Statul român a refuzat să-i admită descoperirea metodei de provocare a ploii artificiale cu ajutorul sărurilor radioactive.
- Câmpulungenii erau obişnuiţi cu prezenţa domnişoarei Mărăcineanu pe bulevard şi pe dealurile din jurul oraşului
„Femeia care aduce ploaia”, aşa cum a reţinut-o istoria, era, potrivit lui Dumitru Baciu, o „apariţie pitorească, vizibilă mai ales în timpul verii, stârnind multe comentarii.” „Mică de statură, cu părul tuns băieţeşte, la culoare cărunt-roşcat, acoperit de o pălărie de plajă, având în mână o nelipsită umbrelă şi în cealaltă o geantă de voiaj”, este descrierea rămasă de la cronicarul unor timpuri în care Câmpulungul atrăgea somităţi ale României, venite pentru odihnă şi relaxare.
Motivul pentru care relatăm despre acest om de ştiinţă valoros, cu realizări excepţionale, nerecunoscute în timpul vieţii sale scurte, îl constituie legătura cu oraşul nostru în care avea o bună prietenă: profesoara de Fizică şi Chimie de la Liceul de Fete, Margareta Rigani.
„Domnişoara Mărăcineanu devenise un personaj familiar câmpulungenilor, nu numai pentru obişnuiţii bulevardului, dar şi pentru aceia care o întâlneau, colindând dealurile din preajma oraşului, Creţişoara, Valea Româneştilor, Gruiul.”, consemna autorul „Luminilor Muscelene”, deschizându-ne apetitul de a afla amănunte despre strădaniile şi descoperirile acestei femei remarcabile.
- În primii ani ai activităţii la catedră, Ştefania Mărăcineanu a fost detaşată temporar la Şcoala Profesională din Câmpulung, pentru a-şi îngriji sănătatea
Născută la data de 17 iunie 1882, la Bucureşti, Ştefania Mărăcineanu, orfană, a fost înscrisă la Azilul „Elena Doamna”, unde a urmat Şcoala normală. Încă din copilărie a fost atrasă de ştiinţe, având note foarte bune la Matematică şi Limba Română. Însă, tot de atunci, a dat semne că nu stătea bine cu sănătatea. Între 1899-1903, a studiat la Şcoala Centrală de Fete, apoi, între 1907-1910, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia Fizico-Chimice. Timp de doi ani, până în 1911, a urmat cursuri de pedagogie în cadrul Universităţii bucureştene.
În primii ani ai carierei profesionale, între 1910-1919, a predat fie Ştiinţe fizico-chimice, fie Matematică la mai multe şcoli din ţară şi Bucureşti. În 1914, s-a situat prima pe ţară la examenul de capacitate în învăţământ pentru profesorii secundari, fiind desemnată la catedra de Ştiinţe Fizico-Chimice a Şcolii secundare gr. II Internat – Şcoala Centrală de fete din Bucureşti. Ulterior, forţată să demisioneze, Ştefania a activat numai la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti.
Potrivit biografiei online www.stefania_maracineanu.ro, realizată de ing. Dănuţ Şerban, în intervalul 1915-1916, „Ştefania Mărăcineanu a fost temporar detaşată la Catedra de Matematică a Şcolii Profesionale din Câmpulung Muscel, printre altele, şi pentru a-şi îngriji sănătatea zdruncinată de eforturile făcute şi oboseala adunată, localitatea fiind recunoscută pentru capacităţile curative, în special, pentru bolile de plămâni.” Un amănunt esenţial al trecutului profesional al cercetătoarei, care a continuat să revină, pe perioada verii, în special, la Câmpulung, mărturie fiind consemnările lui Dumitru Baciu, potrivit cărora prezenţa Ştefaniei Mărăcineanu în oraşul nostru devenise o obişnuinţă pentru oamenii locului.
- Profesoara Margareta Rigani, de la Şcoala de Fete din Câmpulung, o bună prietenă a Ştefaniei Mărăcineanu
Astfel, s-a creat legătura Ştefaniei Mărăcineanu cu oraşul nostru, devenindu-i „prietenă nedespărţită”, aşa cum scrie Dumitru Baciu, „profesoara de Fizică şi Chimie şi poetă de mare sensibilitate şi delicateţe sufletească, Margareta Rigani.” Despre această profesoară de la Liceul de Fete, medicul chirurg şi memorialistul Dumitru Baciu scria că era „o persoană originală prin contrastul dintre înfăţişarea fizică şi calităţile sufleteşti, ca şi prin impresia generală pe care o degaja.” „Fiziciană şi poetă – continuă autorul „Luminilor Muscelene” -, stăpânea, alături de indiscutabile calităţi didactice, o vastă cultură filozofică şi literară, ea însăşi inspirată de muze, părând a demonstra continuitatea între ştiinţă şi poezie. Avea un spirit atât de armonios şi o gândire atât de suplă, încât putea înrudi ideile cele mai bizare cu un firesc şi o clarviziune unice. „Se plimbă prin universul gândirii omeneşti cu mâinile la spate” o caracteriza una dintre fostele sale eleve. Cu o blândeţe şi bunătate inegalabile, un zâmbet continuu şi un optimism molipsitor, în ciuda diferitelor drame pe care le-a înfruntat, Margareta Rigani a rămas una dintre figurile de neuitat ale oraşului.”, este descrierea rămasă de la Dumitru Baciu a prietenei din Câmpulung a Ştefaniei Mărăcineanu.
- Cu o sută de ani în urmă, Ştefania Mărăcineanu devenea, la Paris, „Doctor în ştiinţe fizice”
Să revenim la subiectul relatării noastre şi la parcursul său profesional. Cariera de cercetător a Ştefaniei Mărăcineanu a început în 1919, an în care a obţinut şi definitivatul în învăţământ. În 1919, la vârsta de 37 de ani, profesoara a plecat la Paris, graţie unei burse acordate de Ministerul Ştiinţelor din România. În anul petrecut la Universitatea din Sorbona a urmat cursurile de radioactivitate ale savantei Marie Curie, la Institutul Radiumului.
Un moment important al pregătirii sale îl constituie susţinerea lucrării de doctorat cu titlul „Cercetări privind constanţa poloniului şi penetrarea substanţelor radioactive în metale”, pentru care i s-a acordat diploma de „Doctor în ştiinţe fizice”. Se întâmpla pe 26 mai 1924, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Paris. Revenită în ţară, în ianuarie 1925 a fost numită asistentă suplinitoare la Laboratorul de Gravitate, Căldură şi Electricitate din cadrul Catedrei cu acelaşi nume. Şeful catedrei respective s-a angajat că o va sprijini în realizarea unui laborator destinat studiului radioactivităţii.
Evoluţia profesională a continuat, în intervalul 1925-1929, cu activitatea la Observatorul Astronomic din Meudon.
- A pus bazele primului laborator de radioactivitate din România
Începând cu anul 1929, revenită la Universitatea din Bucureşti, a pus bazele predării radioactivităţii în România. „În acest sens, va începe să adune echipamente, inclusiv cumpărate din bani proprii, pentru Secţia de radioactivitate a Laboratorului de Gravitate, Căldură şi Electricitate, practic, primul laborator de radioactivitate din România. Ştefania îşi va relua cariera didactică, atât în învăţământul secundar, unde îşi păstrase titularizarea, cât şi în învăţământul superior, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, acolo unde obţinuse un post de asistent în 1925, când revenise pentru scurt timp în ţară. Îşi prezintă şi publică teoriile privind efectul radiaţiei solare asupra radioactivităţii, atât la Academia Română, cât şi în Buletinul de Ştiinţe Fizice.”, scrie Dănuţ Şerban (sursa: www.stefania_maracineanu.ro)
- Autorităţile române nu i-au recunoscut descoperirea metodelor de provocare a ploii artificiale
În urma mai multor experimente de provocare a ploii artificiale prin utilizarea sărurilor radioactive, Ştefania Mărăcineanu a depus, în iunie 1930, o cerere de brevet cu titlul „Mijloc de a provoca ploaia”. Însă importanţa descoperirii sale a fost ignorată de autorităţile timpului. Şi-a continuat, în Algeria, cercetările generate de interesul stârnit de legătura dintre radioactivitate şi meteorologie.
Următoarea dezamăgire, care a întrecut respingerea de către statul român a metodelor sale de provocare a ploii, a trăit-o în anul 1934, când, în luna ianuarie a acelui an, fiica şi ginerele lui Marie Curie au transmis Academiei Franceze de Ştiinţe un studiu, potrivit căruia au descoperit fenomenul de radioactivitate artificială, realizare răsplătită, în 1935, cu Premiul Nobel.
„Discuţiile trebuie să fi fost aprinse de vreme ce, la 5 iunie 1934, după circa cinci luni, într-un articol, cei doi menţionau: „Ne amintim că savanta româncă, domnişoara Mărăcineanu, a anunţat, în 1924, descoperirea radioactivităţii artificiale.” (…) Deşi fusese exprimată o astfel de recunoaştere, în discursul de decernare a Premiului Nobel nu va apărea nicio referire la savanta româncă şi la lucrările sale din ultimii 10 ani. Ştefania Mărăcineanu a exprimat consternarea ei pentru faptul că Irene Joliot-Curie folosise o mare parte din observaţiile sale de lucru referitoare la radioactivitatea artificială, fără să menţioneze aceasta. Mărăcineanu a susţinut public că a descoperit radioactivitatea artificială în timpul anilor ei de cercetare din Paris.”, scrie Dănuţ Şerban (sursa: www.stefania_maracineanu.ro)
Sursa foto: sursa: www.stefania_maracineanu.ro
Aşezăm în finalul prezentării în rezumat a realizărilor nerecunoscute ale savantei românce numirea Ştefaniei Mărăcineanu, şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, ca membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România. În toamna anului 1942, s-a retras din activitate, la limită de vârstă, însă preocupările sale ştiinţifice au continuat. În 1943, a susţinut, la Academia Română, „o lucrare despre diverse experimente de generare a ploilor, efectuate în perioada 1942-1943. Din cauza dificultăţilor din perioada războiului, lucrarea n-a mai apucat să fie publicată.”, scrie Dănuţ Şerban.
Ştefania Mărăcineanu s-a stins din viaţă pe 15 iunie 1944, la vârsta de 62 de ani.
- În 1941, a lucrat, ca voluntar, pentru tratarea răniţilor sosiţi de pe front, în secţia de Electroterapie a Spitalului Câmpulung Muscel
În toamna anului 1941, Ştefania Mărăcineanu se afla la Câmpulung. La Spitalul Câmpulung Muscel, mai precis, de unde le-a expediat o scrisoare superiorilor săi de la Universitate.
„În momentul de faţă, aş putea spera şi eu să mi se facă dreptate şi să obţin, măcar pentru ultimii ani în învăţământ, o situaţie conformă activităţii şi titlurilor mele în Universitate. (…) Am organizat o secţie de Radioactivitate în Laboratorul de Electricitate, după modelul Laboratorului de Fizică de la Institutul de Radium din Paris, cu aparate personale a căror valoare, azi, mai ales, este destul de mare, şi unde am băgat tot ce aş fi putut economisi în cariera mea didactică. Acest Laborator, după mine, va rămâne Universităţii, dar, cel puţin, cât trăiesc şi pot lucra, să am şi eu o situaţie, alta ca cea de acum, şi să-mi sfârşesc cariera în mod onorabil. Laboratorul acesta este viaţa mea, de care nu m-aş putea despărţi decât când n-aş mai fi. Când se înfiinţase o secţie şi eram să fiu numită şefa ei ştiţi că secţiile au fost desfiinţate. Au fost o persecuţie şi o opoziţie, care m-au urmărit pas cu pas, de când am rupt cu Institutul de Radium pe chestia dreptului meu. (…) Ştiu că am un grup contrariu în Universitate tot din cauza aceloraşi motive, dar pun multă nădejde în spiritul dumneavoastră de dreptate. Gradul de conferenţiar mi-ar da o satisfacţie şi o conferinţă de Radioactivitate.”, sunt câteva fragmente ale scrisorii trimise de la Câmpulung, de la Spitalul de zonă interioară nr.292. Potrivit lui Dănuţ Şerban, cel care coordonează biografia online a Ştefaniei Mărăcineanu, aceasta era implicată într-o „activitate de voluntariat pentru tratarea răniţilor sosiţi de pe front, în secţia de Electroterapie.”
A consemnat Magda BĂNCESCU